„Câinele nu pleacă de la măcelărie” sau de ce alegerile anticipate sunt o glumă pentru proști!

263
Toți liderii partidelor politice parlamentare știu că parlamentarii lor nu vor executa ordinul de a vota împotriva ultimului premier desemnat de catre Președintele nostru! Parlamentarii nu-și pot permite să-i acorde Președintelui oportunitatea de a dizolva Parlamentul și să declanșeze alegeri anticipate.
Cei dintre dumneavoastră care cunosc vreun parlamentar român sau cunosc avantajele poziției de parlamentar, știu că pierderea calității de deputat sau senator este cea mai proastă opțiune pentru aceștia. Vă rog să vă informați cu privire la privilegiile pe care le pierd – dacă nu mai sunt parlamentari – de la cele financiare, până la cele relaționale. Și asta, chiar dacă șefii politici le promit un nou loc pe listă, în zona eligibilă, fără alte “obligații”.
Poate că vor fi câteva excepții care, în numele principiilor sau în schimbul unor “garanții”, vor fi disciplinați și vor vota așa cum le vor ordona liderii. Din păcate acest adevăr – urât mirositor și jenant – nu este spus de nimeni, probabil pentru că este unul din secretele politice autohtone de care ne rușinăm…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.