26.2 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

Bursele pentru elevi cresc semnificativ! De asemenea, se schimbă modul de acordare a burselor de merit

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un proiect de ordin privind modalitatea de acordare a burselor școlare, începând din acest an școlar, 2023-2024. Printre noutăți: dispare pragul mediei pentru acordarea burselor de merit la gimnaziu și liceu. Vor primi burse de merit primii 30% dintre elevii unei clase, indiferent de medie, în ordine descrescătoare a acestora. Condiția este ca elevii să aibă media 10 la purtare. Bursa de merit crește în acest an școlar de la 200 de lei la 450 de lei pe lună, potrivit noii legi, scrie Edupedu.ro.

Amintim că în noua lege a Educației dispare bursa de studiu care se acorda elevilor care au obținut media anuală generală de cel puțin 7,50. Astfel, 91 de mii de burse de studiu dispar.

În noul an școlar 2023-2024, se schimbă modul de acordare al burselor de merit, printr-un proiect de ordin de ministru, pus în dezbatere publică vineri seara, 25 august.

Acestea nu se vor mai acorda în funcție de un anumit prag de medie, ci vor primi 30% dintre elevii unei clase de gimnaziu și liceu, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale. Până acum primeau burse de merit elevii care au obținut media anuală generală de la 9,50 în sus. Apare însă și o condiție, ca “elevii să aibă media 10 la purtare la finalul cursurilor din anul școlar anterior și să fie promovați la toate disciplinele”.

În cazul în care în clasă există unul sau mai mulți elevi cu media generală anuală egală cu a celui de pe ultima poziție din lista beneficiarilor de burse de merit obținute în baza prevederilor alin. (1) lit. a), lista de beneficiari va fi extinsă pentru a-i cuprinde pe toți cei cu medii egale.

Modelul a fost preluat de la primăria sectorului 6, care prin hotărâre de consiliu local prin care a eliminat pragul și a introdus procentul de acordare al burselor. Primarul Ciprian Ciucu este coleg de partid în PNL cu ministra Ligia Deca.

Pentru anul școlar 2023-2024, cuantumul minim al burselor este stabilit prin Legea Educației, ca excepție, urmând ca începând cu anul școlar 2024-2025, cuantumul minim al burselor va fi aprobat prin ordin al ministrului educaţiei, la propunerea Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar (CNFÎP).

Pentru anul școlar 2023-2024, bursă de merit este 450 lei/lună (n. red. crește de la 200 de lei cât este în prezent).

Bursele de merit se acordă elevilor pe baza rezultatelor obținute la propunerea dirigintelui, nefiind condiționate de depunerea unei cereri în acest sens. Acesta va înainta la secretariatul unității de învățământ lista cu elevii propuși pentru bursa de merit pe baza mediei generale, în primele 30 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar.

Bursele de merit se acordă elevilor pe baza rezultatelor obținute conform prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) – d) atestate prin documente școlare, respectiv prin copii certificate conform cu originalul la nivelul unității de învățământ, de pe diplomele obținute la competiții, însoțite de o cerere în acest sens, depusă de părinte/reprezentant legal/elev major, în primele 30 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar.

Profesorul diriginte sprijină părinții/reprezentanții legali ai elevilor și coordonează procesul de
depunere a documentelor necesare pentru acordarea burselor.

În noua lege a Educației dispare bursa de studiu care se acorda elevilor care au obținut media anuală generală de cel puțin 7,50. Astfel 91 de mii de burse de studiu dispar, potrivit calculelor Edupedu.ro.

DOCUMENT Proiectul privind metodologia cadru de acordare a burselor școlare:

Ministerul Educației a fost amendat de Consiliul Național de Combatere a Discriminării, din 16 noiembrie 2022, cu 10.000 de lei pentru că prin ordinul de ministru din septembrie 2022, emis de fostul ministrul Sorin Cîmpeanu, elevii de clasa a V-a nu au mai putut primi burse de merit. CNCD a stabilit că ordinul este discriminatoriu.

Ministerul a justificat eliminarea burselor pentru elevii de clasa a V-a, spunând că din 2023 nu mai există semestre, ci module, și nu pot fi luate în calcul calificativele din clasa a IV-a pentru acordarea burselor. Consiliul a remarcat “pasivitatea unei instituții a statului român de a identifica un alt mod de evaluare a elevilor de clasa a V-a astfel încât să fie respectat principiul nediscriminării în cazul acordării burselor de merit”.

Sursa: https://www.g4media.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :