Bolnavii Centrului de Îngrijiri Paleative vor circula cu Papamobilul VIDEO

293

În primăvara acestui an, țara noastră a fost gazda unui eveniment la cel mai înalt nivel ce a avut loc doar de două ori până acum. Suveranul Pontif, Francisc, a vizitat, timp de trei zile, locuri pline de trăire sfântă din România. A fost al doilea Papă, după Ioan Paul al II-lea, ce a mai făcut o astfel de vizita la cel mai înalt nivel cu două decenii în urmă.

Deși a fost insistent invitat și pe meleagurile bănățene de către conducerea Dicezei de Timișoara programul foarte încărcat și timpul scurt nu au permis acest lucru. Dar asta nu însemnă că Papa Francisc ar fi uitat de credincioșii săi de la noi din acest colț de țară. După cum a explicat Episcopul Jozsef Csaba Pal, surpriza a fost și mai mare când a fost anunțat de către Nunțiatura Pontificală de la București că va primi cadou un automobil Dacia Logan de care sa folosit Înaltul Prelat în vizita sa.

Un al doilea automobil identic a ajuns la Episcopia Greco-Catolică de la Cluj. A fost un gest deosebit de emoționant pentru cei ce nu au apucat să-l vadă direct pe Papă. Dar tot au primit un dar plin de semnificații. Monseniorul Pal a considerat că cel mai bine ar fi ca de mașină să beneficieze Federația Caritas a Diecezei Timișoara ce are mare nevoie de astfel de mijloc de transport pentru cei mai necăjiți dintre noi.

Aici sunt îngrijiți bolnavi și bătrâni ce nu au aparținători sau sunt foarte în vârstă. Bolnavii și persoanelor defavorizate social vor fi transportați de săptămâna viitoare la tratamente la diverse spitale sau pentru a-și rezolva diverse probleme administrative pe la birouri unde nu se pot deplasa singuri. Monseniorul Jozsef Pal și Vicarul General al Diocezei Johann Dirschl au ținut să binecuvânteze automobilul papal pentru a circula fără nici un fel de necazuri.

Iar mai apoi într-un cuvânt adresat asistenței a scos în evidență modestia și simplitatea Sanctității Sale și grija sa pentru toți nevoiașii lumii largi pe care îi vizitează des.

„Suntem deosebit de onorați de faptul că Federația Caritas a Diecezei Timișoara a fost aleasă pentru a primi acest dar și de recunoașterea importanței muncii noastre sociale, pe care o realizăm în fiecare zi. Este un dar-simbol care ne amintește despre modestia cu care trebuie să ne îndeplinim misiunea noastră socială”, a declarat Herbert Grün, director executiv al Federației Caritas Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.