Biletele de tren se scumpesc cu 20%, de la 1 iulie

104

Biletele de tren de la CFR Călători se scumpesc cu 20%, de la 1 iulie 2022, după ce bugetul companiei, care prevede majorarea de preț, a fost adoptat de către Guvern, a anunțat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

Practic, un bilet de tren la un tren Inter-regio de la București la Brașov, care în prezent costă aproape 50 de lei, va costa de la 1 iulie circa 60 lei. Un bilet de tren București – Constanța, care în prezent costă 60 de lei, se va scumpi la circa 72 de lei de la 1 iulie.

„Guvernul a aprobat astăzi bugetul CFR Călători. Compania CFR Călători a solicitat creșterea tarifelor pentru bilete de la 1 iulie 2022! Mai exact: o majorare cu 20%, după 9 ani în care nu s-a operat vreo modificare de preț. Vorbim de prima actualizare de tarife din 2013 încoace, în condițiile în care prețurile la carburanți și energie electrică au crescut constant! Demersul aparține conducerii CFR Călători care își asumă această solicitare necesară pentru investiții și pentru mentenanță. Suntem conștienți de necesitatea unor investiții continue în infrastructura feroviară, iar CFR Călători este printre principalii beneficiari ai finanțărilor prin PNRR. Voi urmări îndeaproape implementarea proiectelor pentru modernizarea materialului rulant și pentru achiziția de material nou”, a scris ministrul Sorin Grindeanu, pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.