Bărbat lovit de tren într-un oraș din vestul țării. Martorii, în stare de șoc

344

Mai mulți cetățeni din zona Aradul Nou și cartierul Sânicolau Mic sunt șocați după ce, aseară, un bărbat a fost lovit de tren chiar în drept cu strada Steagului, la trecerea de cale ferată, trupul acestuia fiind efectiv sfârtecat în mai multe bucăți.

Persoane de la Medicina Legală, polițiști, angajați ai unei firme de pompe funebre, dar și aproximativ 30 de oameni au ajuns la fața locului să vadă ce s-a întâmplat. Cea mai marcată de eveniment a fost o femeie de vârsta a doua, din cartierul Sânnicolau Mic, care chiar a asistat la groaznica scenă.

„Eu treceam spre Sânnicolau, iar el venea din față și m-a văzut cum treceam cu bicicleta în brațe. M-a oprit și m-a întrebat: e grea viața, doamnă? Apoi eu m-am mai dus câțiva metri și am auzit sirena trenului, după care am auzit bubuitura. L-a lovit trenul!”, a spus femeia.

Nu știm încă dacă a fost un gest sinucigaș sau nu, dar Procuratura și Poliția au demarat deja o anchetă în acest caz.

Martora spune că bărbatul a avut „minim 50 de ani”.

sursa: specialarad.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.