6.2 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Bani europeni pentru investiții timișorene

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Municipiului Timișoara au semnat marți, două noi contracte de finanțare prin Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020.
Proiectele vizează reabilitarea, extinderea și dotarea Ambulatoriului ORL al Spitalului Municipal, respectiv construcția unei noi creșe, pe Calea Bogdăneștilor.
Ambulatoriul ORL – reabilitare, extindere și dotare cu finanțare europeană.
Proiectul contractat vizează reabilitarea, extinderea și dotarea infrastructurii Ambulatoriului ORL din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara.
Sunt prevăzute reabilitarea parterului imobilului situat pe Bulevardul Revoluției din 1989 nr. 6 și extinderea sa pe verticală, rezultând o clădire cu parter și patru etaje, cu o suprafață construită desfășurată de 865 de metri pătrați.
Construcția va fi prevăzută cu ascensor pentru transport persoane, scări care să deservească noul obiectiv și scări metalice exterioare, cu rol de evacuare. Vor fi refăcute toate instalațiile, vor fi introduse altele noi în completare și vor fi realizate amenajări exterioare.
Investiția cuprinde inclusiv dotarea cu echipamente medicale a ambulatoriului.
Este un proiect în valoare totală de 10.592.285,49 lei, din care 10.379.914,99 lei finanțare nerambursabilă. Perioada de implementare – 51 de luni.

Creșă nouă pe Calea Bogdăneștilor

Cel de-al doilea proiect se referă la „Construcția şi echiparea infrastructurii pentru educație timpurie antepreșcolară în Municipiul Timișoara – Calea Bogdăneştilor”.
Este prevăzută construirea unei noi creșe la intersecția cu strada Amzei, cu un regim de înălțime P+1E (1.340,44 mp suprafață construită desfășurată).
Noua clădire va fi prevăzută cu toate instalațiile necesare bunei funcționări în condiții de eficiență energetică (electrice, sanitare, de încălzire etc.), inclusiv panouri solare, spații pentru activitățile zilnice ale copiilor și pentru dormit, loc de luat masa și bucătărie, mobilier și dotări specifice, facilități pentru persoanele cu dizabilități (lift dimensionat corespunzător și rampe de acces), sistem de supraveghere antiefracţie, nouă locuri de parcare etc.
Valoarea totală a investiției este de 7.724.298,52 lei, din care 1.287.323,45 lei finanțare nerambursabilă. Perioada de implementare – 28 de luni.
Semnatarii contractelor sunt Nicolae Robu, primarul municipiului Timișoara, Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest – Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 în Regiunea Vest.
Proiectele sunt finanțate prin Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, respectiv Axa prioritară 8 –Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale.
La nivelul Regiunii Vest, în cadrul Regio-POR 2014-2020, au fost contractate până în prezent 496 de proiecte, în valoare totală de 735,68 milioane euro, cu o valoare a finanțării nerambursabile de 601,67 milioane euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis, și-a depus candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței PSD-PNL | FOTO-VIDEO

Președintele Camerei Deputaților și șef al PSD Timiș, Alfred Simonis, și-a depus, vineri, candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței PSD-PNL la...

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara | FOTO-VIDEO

Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat...

Citește și :