Banatul va avea singurul liceu de aviație din România care va pregăti mecanici pentru avioane

684

Un lugojean a preluat aeroportul din Caransebeş și are mari planuri cu acesta. Omul de afaceri a cumpărat acţiunile lui Iosif Armaş şi negociază achiziţionarea acţiunilor şi de la firma Argirom Internaţional, care aparţine tot lui Iosif Armaş şi se află în insolvenţă, de la Excav Prod SRL, firmă aflată şi ea insolvenţă, şi de la încă două persoane fizice.

Este vorba despre lugojeanul Gabriel Olariu, care a fost deja desemnat de către SC Aeroportul SA ca omul care reprezintă societatea în relaţiile contractuale.

“S.C. Aeroportul S.A. ca şi firmă are cinci acţionari, trei persoane fizice, printre care şi eu, şi două firme care sunt în insolvenţă. În momentul de faţă sunt împuternicit de Consiliul de Administraţie să reprezint societatea, inclusiv în relaţiile cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin, proprietarul  terenurilor şi clădirilor concesionate de noi. Sigur că noi avem nişte datorii pe care trebuie să le plătim, faţă de cei la Consiliu, la fel cum şi ei au obligaţii pe care trebuie să le îndeplinească faţă de noi. Trebuie să stingem acest conflict şi să dăm drumu la treabă”, a spus Olariu.

Liceu de aviaţie, terminal cargo şi parc dezmembrări de avioane

Lugojeanul a dezvăluit că pe aeroportul din Caransebeş vor exista alte activităţi conexe, unele dintre ele urmând să demareze chiar din această toamnă. “În primul rând trebuie să facem documentaţia şi să reautorizăm aeroportul, pentru că el nu mai este autorizat. Apoi, din toamnă, vrem să dăm drumul unui liceu, care va purta numele lui Max Ausnit şi va fi singurul liceu din România care va pregăti mecanici, categoriile A şi B, pentru avioane. Am depus documentaţia la Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar şi aşteptăm, poate chiar în luna iunie, să vină să ne autorizeze”, susţine omul de afaceri.

Chiar dacă este un liceu privat, prima generaţie de elevi vor avea parte de învăţământ gratuit, fără taxe şcolare. “Noi vom susţine această primă generaţie, pentru că dorim să încurajăm copiii să se îndrepte spre acest domeniu. După ce vor termina cei patru ani, vor face şi un an de practică, totul pe cheltuiala noastră. Când vor termina, vor putea să meargă să lucreze oriunde în Europa şi America, pentru că e o specializare extrem de căutată”, spune Olariu.

Tot pe aeroport va funcţiona şi o fabrică de dezmembrat avioane. “Vrem să deschidem un parc de dezmembrare de avioane şi consultantul din America, care a fost deja aici, lucrează în aceste zile, iar în luna august va reveni pentru primele operaţiuni. Noi am identificat aproximativ 30 de maiştri, ingineri şi piloţi care au lucrat la baza militară din Caransebeş şi locuiesc aici. Le facem autorizările pentru aviaţa civilă şi ei vor putea să lucreze la noi, ca instructori la liceu sau în firma de dezmembrări, fiecare pe domeniile lor”, arată Gabriel Olariu.

Printre priorităţile noului investitor se află şi cea de autorizarea unui terminal cargo, activitate care, la fel, speră să fie demarată din acest an.

sursa: lugojeanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ