5.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Autogările din Iosefin, amendate drastic pentru mizerie

Administratorii autogărilor din Timișoara au fost amendați drastic pentru mizeria din locul unde vin și pleacă autocarele. Este vorba despre autogările de pe Splaiul Nicolae Titulescu și Splaiul Tudor Vladimirescu, din Iosefin.
Oamenii s-au plâns de mizeria din locație, iar agenții au făcut verificări.
”Eistau sesizări că există o cantitate semnificativă de deșeuri împrăștiate în perimetrul respectiv, iar zona arată ca un focar de infecție. Astfel, în urma controalelor la fața locului, societatea care utilizează platforma din locația respectivă pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor, a fost sancționată pentru neîntreținerea curățeniei pe platforma utilizată și pentru că nu a încheiat contract de salubrizare cu operatorul acestor servicii, cu două amenzi, în valoare de 5000 de lei”, a transmis Poliția Locală.
Extinzând verificările în zonă, a fost controlată și Autogara Autotim, constatându-se că în incintă sunt dispersate cantități mari de deșeuri, societatea fiind sancționată cu 2500 de lei pentru neîntreținerea curățeniei.
În ambele situații au fost dispuse și măsuri de remediere a situației cu reverificare a zonei în perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :