Au fost găsiți ucigașii lui Florin

599

Doi tineri români, ambii în vârstă de 23 de ani, din comuna Zorleni (Vaslui) au fost arestaţi la Londra, după ce l-au ucis cu sălbăticie pe Florin, un tânăr din Suceava plecat la muncă în Anglia.

Alin Ramon Mihai şi Ciprian Victor Mandachi sunt cei doi români arestaţi de poliţiştii londonezi pentru oribila crimă produsă în noaptea de 9 spre 10 martie 2019, într-o staţie de metrou din Londra.

Cei doi s-au întâlnit, în acea noapte, cu Florin Pitic, un tânăr de 20 de ani, din comuna Vicovu de Sus, judeţul Suceava, care se întorcea de la club, împreună cu un prieten.

Ucigaşii şi-au amintit că s-au certat în club cu un alt tânăr, tot din comuna Vicovu de Sus, şi şi-au vărsta nervii pe Florin, tânărul care nu avea nicio legătură cu cei doi.

Prietenul lui Florin a luat-o la fugă în momentul în care agresorii au început să îl lovească pe Florin cu pumnii şi cu picioarele.

Tânărul de 20 de ani (foto sus) a fost lovit cu pumnul în faţă, iar apoi a căzut şi s-a lovit cu capul de beton.

Când au văzut că tânărul nu mai mişcă, cei doi ucigaşi au luat-o la fugă.

Oamenii care au fost martori la agresiune au sunat la Ambulanţă, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa lui Florin Pitic.

Alin Ramon Mihai şi Ciprian Victor Mandachi s-au predat la Poliţie pe 11 martie şi au fost reţinuţi pentru omor.

LĂSAȚI UN MESAJ