Atenţie, blatişti! RATT anunţă controale în mijloacele de transport în comun

616

Aflată într-o situaţie financiară nu tocmai uşoasr, cu datorii de peste 40 de milioane de lei, Regia Autonomă de Transport Timişoara încearcă să scape de o gaură neagră: călătoriile fără bilet. Astfel, începând din acest weekend, contolorii RATT vor circula pe toate liniile mijloacelor de transport în comun.

„R.A.T.T. anunţă intensificarea acţiunilor de control în mijloacele de transport în comun, începând cu această săptămână. Cei 22 de agenţi ai R.A.T.T. care întreprind acţiuni de control în mijloacele de transport în comun vor fi prezenţi pe toate liniile din Timişoara. Persoanele surprinse călătorind cu mijloacele de transport în comun fără să aibă asupra lor titluri de călătorie sau abonamente validate vor fi sancţionate”, transmit reprezentanţii RATT.

Amenzile pentru circulaţia cu tramvaiele, autobuzele sau troleibuzele fără bilet sau abonament sunt cuprinse între 200 şi 500 de lei. Pentru a putea sancţiona blatiştii, angajaţii RATT trebuie să fie însoţiţi de poliţişti locali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.