ArtCamp2017 dă startul noului an cultural la Casa Artelor

233

Abia au trecut zilele de odihnă aduse de schimbarea anului și la Casa Artelor, așa cum îi stă bine unui astfel de așezământ, a început din nou emulația artistică. Câțiva artiști ce au crezut că pot arăta împreună ce au mai creat și-au pus laolaltă lucrările pentru o expoziție de artă contemporană inedită. Prin acestă expoziție se leagă încă o dată destinele culturale ale Timișoarei, de cele ale Aradului, oraș vecin. Colaborarea nu poate fi decât benefică pentru ambele municipii. Doar cei extrem de obtuzi nu pot vedea avantajele unei astfel de apropieri.

Au creat la Arad, expun la Timișoara. Vorbim despre șapte artiști români care lucrează în medii și genuri diferite (de la grafică la pictură, sculptură, asamblaj și obiect) și care în vara lui 2017 s-au strâns laolaltă în cadrul Simpozionului de Artă Contemporană ArtCamp, un eveniment desfășurat sub coordonarea artistului Adrian Sandu și a Ralucăi Groza. Creațiile lor de atunci vor fi expuse în galeria Pygmalion din Casa Artelor. Vorbim despre artiștii: Részegh Botond, Cosmin Moldovan, Elisabeth Ochsenfeld, Laurian Popa, Alexandru Rădvan, Adrian Sandu și Diana Serghiuță despre creația cărora va vorbi, la vernisajul din 11 ianuarie, de la ora 18.00, criticul și istoricul de artă Adriana Oprea.

“ArtCamp este o inițiativă privată de susținere a artei contemporane românești, realizată în mod salutar într-un context care, din păcate, nu încurajează structurile profesionale de artă din România să se implice în organizarea unor evenimente de profil – taberele și simpozioanele organizate de Uniunea Artiștilor Plastici din România sunt în prezent celebrate mai curând ca o tradiție de prestigiu decât ca o linie de activitate curentă și consistentă a mediului de artă autohton.

Preluând cu lejeritate formatul consacrat al taberei de artă, ArtCamp a creat la Arad un climat cultural temporar care s-a dovedit propice unei bune întâlniri informale între mai mulți actori ai scenei curente de artă: artistul, colecționarul, amatorul de artă, criticul, curatorul, managerul de proiecte.” – spun organizatorii evenimentului Expoziția ArtCamp2017 rămâne deschisă în galeria Pygmalion, până în 31 ianuarie 2018.

1 afis Art Camp

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.