Arhanghelul Gabriel a adus vestea Fecioarei Maria că-l va naște pe Mântuitor

83

Buna Vestire făcută Mariei inaugurează „plinirea timpului”, adică împlinirea făgăduințelor și pregătirilor venirii lui Hristos. Maria este chemată să-L zămislească pe Fiul lui Dumnezeu. Încuviințând, a devenit Născătoare de Dumnezeu.

Uimindu-se de cele petrecute cu Maria, Sfântul Augustin își imaginează că se adresează îngerului, întrebând: „Spune-mi, îngere, de ce s-a petrecut aceasta cu Maria?”. Îngerul îi arată că răspunsul este cuprins chiar în cuvintele salutului: „Bucură-te, cea plină de har!”. Origen observă că niciodată un asemenea titlu nu a fost dat unei ființe omenești și nu mai apare în niciun alt loc din Sfânta Scriptură.

Maria primește cu disponibilitate „valul de iubire” a lui Dumnezeu care se revarsă în ea. Și prin aceasta este o ucenică desăvârșită a Fiului ei, care, în ascultare față de Tatăl, își împlinește libertatea și tocmai astfel își exercită libertatea, ascultând.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.