0.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Apar stațiile de încărcare electrică pe A1

Șoferii care au mașini electrice sau hybrid pimesc o veste bună. Pe puținii kilometri de autostradă pe care îi avem în țară vor apărea stații de încărcare electrice. Pe tronsonul Timișoara – Nădlac vor fi amplasate 10 astfel de puncte.

Primul pas pe care îl face CNAIR este să prospecteze piața pentru a alfa la ce costuri s-ar ridica investiția. Astfel, firmele interesate să ia parte la acest proiect trebuie să contacteze Compania de Drumuri până în 16 februarie.

”La nivelul UE este instituit un cadru comun de măsuri destinate instalării infrastructurii pentru combustibili alternativi în Uniune, cu scopul de a reduce la minimum dependența de petrol și de a atenua impactul transporturilor asupra mediului. (…) Astfel, pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale privind administrarea drumurilor, cât și a celor europene și naționale privind combustibilii alternativi, CNAIR SA a demarat procedurile necesare instalării stațiilor de reîncarcare pentru vehicule electrice”, aflăm din caietul de sarcini.

Stațiile vor apărea pe tronsoanele: Nadlac – Arad – Timisoara – Lugoj – Deva – Orastie – Sibiu (A1), Bucuresti – Pitesti (A1) si Bucuresti – Medgidia – Constanta (A2). Acestea fac parte din rețeaua principală de
transport rutier (TEN – T core).

Alte subiecte :

Citește și :