Alina Gorghiu ar părăsi locul din Parlamentul bucureștean pentru unul similar la Bruxelles. VIDEO

360

Alina Gorghiu, parlamentar de Timiș al PNL, a anunțat azi la Timișoara, „în premieră”, că din acest moment, PSD nu mai deține majoritatea necesară în Forul legislativ de pe malurile Dâmboviței.

Faptul este legat de mai multe dezertări de la social-democrați ce au schimbat ”barca”. Majoritatea dintre ei au migrat spre fostul lor președinte Victor Ponta, care le oferă un nou partid și un nou statut ceva mai puțin șifonat.

Jocurile politicianiste fac ca, astfel, Partidul lui Liviu Dragnea să se afle în mare pericol, conform celor preconizate de Alina Gorghiu. Ba chiar, mai mult decât atât, s-ar vedea deja semnele viitorului colaps al celor de la putere unde se crede că cei mai mulți din apropiații președintelui se distanțează de acesta și fac gesturi disperate.

„…Din punctul meu de vedere, este fără putere de tăgadă un partid aflat la putere în colaps, vorbesc despre un PSD în colaps. Din cauza lui Dragnea, cam toți liderii acestui partid fac gesturi disperate pe toate fronturile. În acest moment, avem o scenă politică foarte bine conturată, cu doar câteva luni înainte de alegerile europarlamentare. Vorbim de un președinte al României care este personajul care s-a opus cu succes și cu maximă eficiență aproape tuturor demersurilor pe care PSD le-a inițiat în materie de stat de drept, în materie de fiscalitate, în privința modificărilor din sistemul de apărare, și avem un PSD care în acest moment se află într-o criză puternică. Nu doar de imagine, pentru că nu criza de imagine mă interesează, ci este într-o criză internă foarte puternică… iar după mazilirea grupării Stănescu – Neașcu – Firea – Tudose, astăzi în PSD se intră în etapa – scapă cine poate”, explică Gorghiu ultimele mișcări politice.

Ca orice partid din opoziție, ce se respectă, liberalii deja se gândesc la moțiune de cenzură. Pentru a nu fi criticați că nu fac orice pentru înlăturarea Guvernului. Dar se știe cam cât de bine pregătite au fost aceste „arme la dispoziția opoziției” în legislaturile trecute, atunci când nu au avut efectul cu nimic mai spectaculos decât un „fâs” anemic al unui sifon expirat și răsuflat. Tema pe care va fi atacată puterea nici nu contează (se pot găsi veșnic noi teme). Important este ca acest cartuș să fie tras. Poate cu lecțiile mai bine pregătite și cu o majoritate schimbată să se mai învioreze lâncezeala parlamentară.

Pentru prima mare confruntare electorală ce va veni în această primăvară, liberalii sunt destul de optimiști. Ei mizează pe un procent ce se va afla în jurul cotei de 27 la sută, adică circa 10 europarlamentari ce vor merge la forul de la Bruxelles.

Lista pregătită de conducerea partidului încă nu este stabilită. Dar se fac promisiuni că vor fi doar specialiști unul și unul, cu multă pregătire în ale politicii europene.

Alina Gorghiu nu face un secret din faptul că dorește să participe la confruntarea electorală europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.