Aleșii locali și județeni se ”bat” pentru procente și putere decizională în cazul unui operator de apă din Banat!

103

Credite și garanții majore pentru Aquacaraș dar putere decizională limitată. Primăria Reșița nu are drept decizional în administrația operatorului.

Chiar dacă Primăria Reșița are doi reprezentanți în Consiliul de Administrație al societății de apă canal Aquacaraș, primarul Ioan Popa este nemulțumit de situația în care se află administrația locală în raport cu operatorul. Și pentru această reprezentare în CA a fost nevoie de două ședințe de Consiliu Local pentru ca cei doi reprezentanți nominalizați de către consilierii locali de dreapta să întrunească numărul de voturi necesare, consilierii PSD refuzând să acorde girul lor.

Pentru Ioan Popa această reprezentare este nesemnificativă, mai ales că Primăria este și garant pentru fondurile folosite de Aquacaraș în proiectul de reabilitare și refacere a rețelei de apă-canal, are și credite luate, dar nu are drept la decizii în cadrul societății. Edilul este nemulțumit de situație, în condițiile în care Consiliul Județean are 64 % din acționariatul operatorului, iar Primăria doar 27%, deși este și proprietara terenurilor folosite de Aquacaraș.

”Aici problemele sunt mai largi. Faptul că noi am ajuns la 27% procent din Aquacaraș este un lucru din punctul meu de vedere incorect. Atâta timp cât Consiliul Județean nu are nici măcar un metru liniar de țeavă în proprietate în județ, nici măcar un robinet, este din punctul meu de vedere absurd să dețină 64% din acest operator și municipiul Reșița, care duce greul acestor proiecte – noi avem 10 milioane de euro credite la BEI pentru ceea ce s-a făcut – să deținem 27%! E o debalansare anormală și, în ciuda acestor procentaje noi am fost printre singurii care am garantat până acum pentru Aquacaraș cu terenuri în proprietatea noastră”, a mai spus Ioan Popa.

Tot în opinia primarului, societatea Aquacaraș are nevoie să se restructureze și să aducă profit major, dar după felul în care este în prezent gestionată nu există nicio speranță să se întâmple prea curând. O șansă ar avea societatea dacă ar realiza o fuziune, prin absorbție, cu Aquatim, unde, spune edilul, managementul este ireproșabil și societatea din Timiș ar putea gestiona mai bine operatorul cărășan – ”însă aici ne lovim de orgolii, bănățenii sunt orgolioși și e greu să cedeze”, a concluzionat Popa.

LĂSAȚI UN MESAJ