Agitație mare la Direcția Finanțelor Publice Timișoara: colet suspect!

412

Angajații Direcției Finanțelor Publice Timișoara și jandarmii au efectuat un exercițiu, vineri după masa, în care au simulat existenta unei amenințări la securitatea instituției.

Sub sloganul „Modul de acțiune în cazul descoperirii unui colet abandonat în interiorul obiectivului, holul de acces spre trezorerie”, angajații și forțele de intervenție au testat cum se reacționează în asemenea situații.

“În contextul actual internațional, este foarte important să facem acest gen de exerciții, să fim pregătiți și practic, nu doar teoretic pentru astfel de evenimente nedorite. Din acest motiv, a fost bine primită vestea organizării unui astfel de exercițiu în instituția noastră și am luat toate măsurile necesare desfășurării acestuia în condiții optime”, ne-a declarat Ioan Dragomir, directorul general al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara.

Exercițiul a fost efectuat de jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „General Moise Groza” Timiș, împreună cu specialiști din alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.