9.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Adriana Stoicescu – mesaj extrem de dur pentru colegii judecători

Președinta Tribunalului Timiș, judecătorul Adriana Stoicescu a postat astăzi un mesaj extrem de dur la adresa colegilor săi judecători, fără a generaliza.

Magistratul mai arată că, în fapt, avem două ”Românii”, o românie a bunului simți, al dezvoltării și modernității dar și una încremenită în timp, în medievalism și corupție.

”România este țara oamenilor care consumă, în medie, un tub de pastă de dinți pe an.
Și două săpunuri.
România nu este doar București sau Timișoara.
Este, mai degrabă, țara oamenilor din Cuca Măcăii.
Fără drum asfaltat și fără canalizare și fără dispensar, dar cu o biserica aurită și școală cu toaletă în curte.
Fără medic și cu o învățătoare care face naveta cu trenul, la clasa a II-a, pentru că Primăria nu are bani să îi deconteze transportul.
Este țara oamenilor care sunt în birt la ora 10 dimineața.
Și care își îmbată copiii ca să stea liniștiți.
Este țara oamenilor care nu au o problemă cu lenea și cu hoția.
De 20 de ani aleg același primar. Băiat bun, de-al lor, isteț, care a reușit în viață fără prea multă școală, că oricum nu ai ce face cu ea.
Băiat ”dăștept”. Dacă e și hoț pe deasupra, admirația concetățenilor este nemăsurată
Le place viața lor. Nu sunt nevoiți să se ridice din pat în fiecare zi, la 6 dimineața. Ajutorul social vine, de bine de rău. Internet au, la fel și telefoane inteligente.
Pentru ei educația e un moft. Și nu au nevoie de ea.
La fel stau lucrurile și cu legea.
Din anii 90 s-au obișnuit să râdă de omul în uniformă. Garcea i-a învățat. Apoi, alți băieți le-au spus că e mult mai haios să îl scuipe pe polițist. Azi îl taie cu sabia pentru că, nu–i așa, suntem în democrație.
Disprețul lor față de uniformă este disprețul față de lege.
Noi disprețuim legea. Doar ipocrizia ne oprește să recunoaștem că nu ne plac regulile.
Desigur, suntem apărători înfocați ai legii, când e vorba de fețe care nu ne plac. Atunci devenim justițiari și vrem sânge, dăm sentințe definitive și apoi plecăm la culcare cu conștiința împăcată.
Dar, cum ne oprește polițistul de la rutieră în trafic, primul gest e să sunăm un prieten sau să facem bășcălie de polițist, doar, doar îl înduplecăm.
Suntem plini de avânt justițiar când e vorba să îi pedepsim pe alții, dar devenim brusc înțelegători când e vorba de propria persoană.
Vrem justiție, dar de ce atâta grabă când suntem noi cu musca pe căciulă?
Condițiile din instanțe sunt, în mare parte, aceleași de 10 ani. Și e normal să fie așa când bugetul instanțelor este limitat; nu avem bani să zugrăvim și nici să dotăm sălile de judecată cu aparate de aer condiționat.
Sunt grefieri care stau câte 6 într-un birou de 2. Sau judecători care stau în birouri fără lumină naturală.
Cei care ar fi trebuit să se ocupe de asta, au stabilit, cu profesionalism și preocupare pentru starea justiției, înălțimea podiumului judecătorului și, mai ales, al procurorului.
Apoi au plecat.
Dar….nu am văzut pe nimeni să solicite renunțarea la privilegii. Nu am văzut pe nimeni dintre noi indignat că un magistrat cu salariul de 10.000 lei își decontează cu sârg algocalminul și picăturile de nas.
Doar îi permite legea, nu-i așa?
Nu ne deranjează pensiile mai mari decât salariile celor care lucrează, intrând cu 100 de dosare pe termen.
Nu am văzut pe nimeni să ceară modificarea legii astfel încât să nu ne mai decontăm transportul de la instanța spre casă, când locuim la 2 km de oraș.
Dar, nu-i așa, e altă localitate și legea ne permite….
Nu putem fi drepți decât cu plombe decontate de Stat?
Asta în timp ce învățătoarea nu își poate permite un laptop, iar medicul rezident are de ales între a-și cumpăra o carte de specialitate sau o pereche de blugi mai de Doamne-ajută.
Pe noi nu ne va ucide corupția.
Nu va apuca.
Vom fi striviți de ipocrizie, suficiență și aroganță.
Iar pe unii îi va ucide prostia” scris magistratul pe Facebook.

Alte subiecte :

„Monoloagele solitudinii” la Teatrul Cetății

Teatrul Cetății își deschide noua stagiune cu o distopie teatrală despre solitudine, o ”colecție de singurătăți” care, ca o lentilă...

Avansează amenajarea parcării de pe Martir Ioan Stanciu 

Zeci de locuri de parcare, spații verzi și alei prind deja contur în locul terenului dezafectat de pe strada Martir Ioan...

Citește și :