3.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Adevărat sau fals? Autoritățile raportează că Timișul nu are școli cu risc seismic pronunțat

În județul Timiș nu există, oficial, nicio școală încadrată la gradul de risc seismic I.

Primăria Timișoara a comunicat direcțiunii de la Gimnazială 1 expertiza unde e trecută informația oficială, ulterior datele au fost modificate în sistemul informatic integrat al învățământului din România.

Corectura a fost realizată în cursul acestei zile, a transmis inspectorul școlar general, Aura Danielescu.

“Noi am convenit de comun acord că a fost probabil o lipsă de comunicare. Pentru toți este important, copii să fie în siguranță și am ținut cont de faptul că Primăria Municipiul Timișoara este cea care trebuie să își asume rolul de proprietar al acestor spații. Având în vedere că dumnealor au venit astăzi spre Inspectoratul Școlar cu o expertiză în care gradul de risc era II, noi am considerat că nu mai este momentul să insistăm asupra acestor diferențe și să căutăm un vinovat, ci, pur și simplu, să luăm în considerare faptul că am învățat tot câte ceva din ceea ce s-a întâmplat în aceste zile. Ei sunt cei care își asumă și drept pentru care am luat hotărârea pe care am comunicat-o, de altfel, și Ministerul Educației de a reveni în aplicația informatică și de a corecta din gradul seismic de risc I în grad seismic de risc II”, spune Aura Danielescu.

Vă reamintim, la nivelul județului Timiș, sunt 56 de școli, încadrate la un anumit grad de risc seismic. Majoritatea clădirilor în care funcționează unități de învățământ, 903 mai exact, nu au fost expertizate

Sursa: http://www.radiotimisoara.ro/

 

Alte subiecte :

Citește și :