Accident între două tiruri în Caraș Severin! A intervenit descarcerarea, unul din șoferi transportat la spital

198

Duminica a început prost la primele ore ale dimineții pentru doi șoferi, unul român și un altul turc, aflați în trafic pe drumul național 6 din Caraș-Severin.

În apropierea localității Constantin Daicoviciu, pe DN 6 la km 469  + 800, două tiruri s-au ciocnit violent, după cum se poate vedea și în imaginile surprinse la fața locului, unde au intervenit echipaje de poliție, ambulanțe, pompierii și SMURD, ultimul acționând pentru descarcerarea unuia dintre conducătorii auto.

Greșeală, imprudență sau lipsa de odihnă la volan?

Se pare că șoferul turc nu a reușit să frâneze din timp vehiculul pe care îl conducea, iar acesta a intrat în remorca unui alt tir aflat în trafic, staționat pe același sens. De asemenea, nu este exlusă nici ipoteza în care șoferul turc ar fi adormit la volanul mașinii de mare gabarit. Conform datelor primite de la Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin, prin vocea purttorului de cuvânt cms șef. Dinu Nicorici, în incidentul din această dimineață, polițiștii au consemnat în procesul verbal ,,oprirea neregulamentară pe partea carosabilă pe Drumul Național 6 a unui tir și neatenția în conducere a celuilalt, cel care a venit din spate (n.n. șoferul turc).

Șoferul de origine turcă a fost transportat la Spitalul Municipal din Caransebeș, nefiind rănit grav.

Polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru a stabili cauza care a condus la producerea păgubosului eveniment. Pe DN 6, la locul producerii accidentului se circulă în acest moment pe un singur sens, până la ridicarea de pe carosabil a tirului imobilizat.

sursa: reper24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ