Accident în vestul țării! O femeie și doi minori au ajuns la spital din cauza unui șofer inconștient

300

Azi dimineață, în jurul orei 5, în cartierul Aradul Nou, la intersecția străzii Posada cu calea Timișorii, șoferul unui autoturism marca Chrysler nu a respectat indicatorul „Cedează trecerea” și a intrat în coliziune cu un autoturism marca Volkswagen Transporter, condus de un bărbat de 44 de ani, din Timișoara.

În urma impactului cu  microbuzul, Chryslerul a fost proiectat într-un autoturism marca Dacia (înmatriculat în Bihor) care circula din direcția podului către Șagu.

În urma impactului cu mașina Dacia, au fost răniți ușor o pasageră de 30 de ani, care a stat în partea dreaptă, în spate, și doi copii de patru și șase ani, ambii aflați tot în spate. Conducătorul autoturismului Chrysler a fugit de locul accidentului.

Imediat, la fața locului au sosit echipaje de la Poliția Rutieră și de la Ambulanță – cei care au transportat victimele la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Mai multe echipaje ale Poliției Rutiere au început să îl caute pe șoferul Chryslerului, prin tot orașul, mai ales că acesta și-a pierdut, în urma impactului, bara mașinii și numărul.

La această oră, Poliția, după ce a efectuat cercetări cu privire la modul de producere a accidentului și a identificat autovehiculul, audiază șoferul.

sursa: specialarad.ro

LĂSAȚI UN MESAJ