Accident cu mașina Poliției pe un drum din Banat! Doi agenți au zburat într-o râpă adâncă

550

Un accident mai puţin obişnuit a avut loc în această dimineaţă pe drumul judeţean Reşita – Grădinari. Un autoturism al Poliţiei Oţelu Roşu, a ajuns în râpă de la curba spre padocul de câini.

Autoturismul rula dinspre Reşita spre Lupac, iar în momentul în care a ajuns în curbă foarte strânsă, maşina a alunecat în râpă la o diferență de nivel de peste 10 metri.

La volan se aflau doi poliţişti tineri, care din fericire, nu au fost răniți. Accidentul s-a produs probabil din cauza drumului alunecos pe fondul unei ploi dese și mărunte. Autoturismul a suferit unele avarii în partea din față și pe lateral.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare pentru a stabili cauzele producerii accidentului. Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul este zero. Politisti erau in misiune si se deplasau spre zona Oravita.

sursa – infocs.ro

LĂSAȚI UN MESAJ