A murit generalul care semăna groaza printre români !

702

Nu găseam un subiect pentru articolul ce urma să-l dau revistei „Banatul Azi”. Ziua de vineri, 29 septembrie, a trecut fără vreo iluminare, dimineaţa zilei de sâmbătă, 30 septembrie, ameninţând să se scurgă în aceeaşi opacitate. Când, în jur de ora zece dimineaţa, deschid, la hazard, televizorul. Şi ce să vezi, imediat sare un „iepuroi” chiar de lângă mine… Pe un post, de altfel, cunoscut, la modul, aş zice, aproape plângăreţ, se anunţa faptul că tocmai ce ne-a părăsit, întru cele veşnice, şeful securităţii lui Nicolae Ceauşescu, generalul Iulian Vlad. Pe ecran, în mai multe rânduri, pe fondul vorbelor suspinătoare, au apărut poze ale dispărutului, înfăţişând un bătrân jovial, „ un bunic”, cu mustaţă, pălărie, ţinută relativ elegantă, fără urmele vreunei suferinţe pe chip. Deci, fostul securist numărul unu al ţării nu mai e printre noi. Vocea care-i schiţa un soi de portret aducea în lumină trăsături eminamente pozitive ale înaltului personaj… Pe vremea stăpânului-dictator, a ferit ţara de o seamă de primejdii, de afară, din interior, pe care „popolul” nu le ştia, l-a temperat pe satrap într-o serie întreagă de împrejurări, a vegheat ca „totul să meargă bine”… După 89, a trăit discret, a făcut, săracul, şi închisoare (cu „Să trăiţi tovarăşul general”), a refuzat să facă destăinuiri, ducând cu sine în mormânt zeci de secrete. Domnule, ce om ne-a părăsit, nici n-am ştiut, bun ca pâinea caldă. Adevărul este că, timp de 26 de ani, sper să fiu exact, generalul Iulian Vlad, şef al securităţii lui Ceauşescu, a fost cel mai de temut om din ţară. Nimic nu mişca aici, omul, râul, ramul, fără ştiinţa lui. Întreaga reţea de supraveghetori şi pedepsitori ai cetăţenilor României se afla în mâinile sale. Cunoscutele dosare de urmărire a cetăţenilor ţării, decretaţi drept „suspecţi” s-au făcut la comanda sa. Interceptarea convorbirilor telefonice, violarea corespondenţei s-au efectuat tot la dispoziţile lui. Iar cât priveşte „secretele” duse în mormânt, rezumativ, ele sunt un mănunchi de interdicţii, supravegheri, pedepse. Atât şi nimic mai mult. Ar putea spune mai multe despre rolul de „părinte” al generalului Vlad minerii din Valea Jiului, cei ce s-au revoltat în 1987 la Braşov. Am remarcat, de altfel, că, pe măsură ce timpul trece, imaginea comunismului se îndulceşte, devenind aproape roză. Cu excepţia cuplului dictatorial, toţi ceilalţi potentaţi, au fost români „de omenie”. Drept urmare au fost „răsplătiţi”, cu invitaţii pe la televiziuni, să mărturisească, să destăinuie, să explice, personaje precum Bârlădeanu, Brucan, Ştefan Andrei etc. Ce să mărturisească, ce să explice, cum să-şi justifice participarea directă la îndelungatul proces de sluţire al naţiei româneşti? Toţi aceştia, inclusiv generalul Vlad, ne-au făcut mai temători, mai duplicitari, mai concesivi faţă de rău, mai fără chip decât am fost până în 1946. Aproape tot ce este vine de la ei. Doar roadele se culeg acum. Iar cît priveşte „reparaţiile”, revenirile la europenitate, ele se fac foarte greu. Eu mă aştept ca, mergându-se pe linia aceasta de învăluire a trecutului totalitar în culori aproape trandafirii, să începem să avem, cât de curând, instituţii de învăţământ-cultură, spitale, staţiuni turistice, care să poarte numele Dej, Ceauşescu, Brucan, Vlad, Pleşiţă. De ce nu ?… doar ne-au făcut istoria jumătate de secol. Când cineva dispare se obişnuieşte, printre altele, să se spună, în cadrul unor discuţii, evocări „De mortuis nil nissi bene”. În cazul lui Iulian Vlad vorbele acestea sună a gol…

LĂSAȚI UN MESAJ