A fost emisă autorizația de construire pentru terenurile suplimentare ale Centurii de Sud a Timișoarei

49

A fost nevoie de unele exproprieri, iar proiectul a fost modificat pe parcurs și au trebuit depășiți unii pași birocratici. Așa că, acum, nu mai este niciun impediment în calea lucrărilor.

”O veste bună pentru județul Timiș, în general, și pentru Timișoara, în mod special: am deblocat integral lucrările la varianta de ocolire din sudul orașului, odată cu emiterea autorizației de construire pentru suprafețele de teren suplimentare. Acest lucru era necesar și esențial pentru realizarea soluțiilor tehnice la intersecțiile modificate și pentru relocarea unor utilități, spre exemplu”, a transmis Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor.

Așteaptă o mai mare mobilizare pe șantier

După un an și trei luni de la demararea lucrărilor de construire a variantei de ocolire, stadiul este de 30%, iar acum ministrul Transporturilor cere o mai mare mobilizare pe șantier.

”Așa că mă aștept ca antreprenorul să crească mobilizarea în teren și, implicit, finalizarea lucrărilor în cursul anului viitor. Momentan, stadiul fizic este de peste 30%. Se lucrează la structuri, decopertări, terasamente, relocări de utilități”, a mai adăugat oficialul. Pe cei 25 de kilometri ai centurii vor fi construite 5 intersecții, 3 sensuri giratorii, 3 poduri, 7 pasaje și două parcări unde șoferii își vor putea lăsa mașinile pentru scurt timp.

În privința intersecției cu Drumul Boilor, soluția tehnică a fost aprobată de Compania de Drumuri și astfel va fi inclusă în contract.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.