11.2 C
Timișoara
sâmbătă 4 mai 2024

Nesimțirea se plătește la Timișoara! Aproape 100 de șoferi, sancționați pentru staționarea pe pistele de biciclete și în stațiile RATT

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au efectuat în ultimele două zile o amplă acțiune pentru depistarea conducătorilor auto care opresc și staționează în stațiile RATT și pe pistele de biciclete semnalizate și marcate în acest sens.

Astfel, au fost efectuate verificări în stațiile mijloacelor de transport în comun de pe Calea Martirilor, S. Bărnuțiu, Bălcescu, I.C. Brătianu, Sever Bocu, Iuliu Maniu, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Calea Șagului, precum și pe pistele de biciclete de pe străzile Victor Babeș, Eroilor, Republicii, Mihai Viteazul.

Acțiunea a venit ca urmare a constatărilor din teren, dar și în urma sesizărilor din partea timișorenilor. Au fost aplicate 53 de sancțiuni contravenționale pe linie de oprire și staționare în stațiile RATT și 37 de sancțiuni pe linia opririi și staționării pe pistele de biciclete. Sancțiunile sunt cuprinse între 250 și 625 de lei cu două sau trei puncte penalizare la permis.

Astfel de acțiuni vor fi organizate și în perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Piața din Vinerea Mare vine cu prețuri speciale și cu alte ,,mirodenii” FOTO-VIDEO

În toate gospodăriile din partea noastră de țară, cei ce se pregătesc să prăznuiasă Învierea Mântuitorului fac pregătiri minuțioase. E mare forfotă în case...

Datoria guvernamentală a României a depășit în februarie 52 la sută din PIB

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă,...

Citește și :