8.1 C
Timișoara
duminică 28 aprilie 2024

Timișorenii, campioni la conturi de Facebook

Numărul conturilor de Facebook înregistrate de către utilizatorii din România a ajuns la 8,8 milioane, la sfârşitul lunii septembrie.

Numărul conturilor de Facebook a crescut cu aproape 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, relevă datele Facebrands.ro, serviciul de monitorizare a paginilor româneşti create pe reţeaua de socializare.

Comparativ cu începutul anului 2016, cifra consemnată la 30 septembrie este cu 4,76% mai mare, notează sursa citată.

Potrivit statisticii, în perioada noiembrie 2015 – septembrie 2016, numărul paginilor româneşti de Facebook a crescut cu 27,06%, de la 29.618 până la 37.635. De asemenea, în acelaşi interval, au fost create şi indexate 8.017 pagini, adică 21,3% din totalul paginilor de Facebook din România.

Din totalul celor 8,8 milioane de conturi ale utilizatorilor români de Facebook, peste 8,651 milioane şi-au setat oraşul (98,3%).

În funcţie de zone, datele Facebrands.ro arată că toate cele 9 regiuni istorice au înregistrat, în ultimele două luni, o creştere între 1 şi 5% a numărului de conturi de Facebook ale utilizatorilor care au declarat că locuiesc în acestea. Cele mai mari creşteri s-au consemnat în regiunile Bucovina (+4,66%) şi Maramureş (+4,91%).

Oraşul cu cei mai mulţi utilizatori ai reţelei Facebook în România este, în continuare, Bucureşti, unde erau înregistrate, la finalul lunii septembrie, 1.726.110 conturi (20,54% din total), în creştere cu 4% comparativ cu luna anterioară. Pe locurile următoare se clasează: Cluj Napoca, Iaşi, Timişoara şi Constanţa, cu peste 200.000 de conturi Facebook.

Conform evoluţiei numărului de conturi deţinute de către utilizatorii români de Facebook, în ultimii 5 ani, dacă în ianuarie 2011 erau 2,405 milioane de conturi, în ianuarie 2016 cuantumul a ajuns la 8,3 milioane.

Facebrands.ro este site-ul care monitorizează paginile create pe Facebook de persoane şi instituţii (companii, ONG-uri etc.) şi arată creşterea numărului de fani al acestora pe zile şi săptămâni, împreună cu alte pagini din aceeaşi categorie.

Sursa: AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Competiție de bodybuilding în premieră în România, întâlniri cu Iepurașul, premii și distracție, toate la Iulius Town Timișoara

Iepurașul de Paște este personajul principal al acestei perioade și, evident, a ajuns și în Iulius Town Timișoara. Astfel, toți vizitatorii sunt invitați...

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Citește și :