Băsescu anunță cine va fi viitorul prim-ministru: ,,PSD-ului o să-i iasă”

Fostul președinte Traian Băsescu susține că PSD va reuși să-și construiască o majoritate parlamentară, în ciuda faptului că, deocamdată, calculele nu indică cele 233 de voturi necesare. Intervievat la Digi24, Băsescu a nominalizat doi responsabili pentru declanșarea crizei politice: Sorin Grindeanu și PNL.

Întrebat dacă vede posibil scenariul în care prima variantă de guvern pică în parlament și se ajunge la o a doua desemnare, Băsescu a răspuns fără ezitare că PSD va face majoritatea, dacă primește mandatul.

„Ca om cu oarecare experiență în politica românească, convingerea mea este că dacă domnul președinte va da mandat PSD-ului, PSD-ul face majoritatea”, a declarat fostul șef al statului.

„PSD-ului o să-i iasă”

Jurnalista i-a semnalat că, deocamdată, la calcule nu ies 233 de voturi. Băsescu a insistat: „Doamnă, nu vă supărați, PSD-ului o să-i iasă”.

El a explicat că PSD este cel mai experimentat partid în construirea de majorități parlamentare. Fostul președinte a subliniat că social-democrații știu să-și creeze coaliții mai mult sau mai puțin transparente. Numele grupărilor componente pot varia, dar rezultatul rămâne același.

Doi responsabili pentru criza politică

Referitor la întrebarea despre responsabilitatea pentru războiul politic dintre PSD și PNL, Băsescu a identificat două părți vinovate.

„Primul responsabil a fost Grindeanu, care și-a dus voturile și influența în parlament la căderea guvernului într-un moment dificil”, a spus fostul președinte.

Al doilea responsabil, în opinia sa, este PNL. Băsescu a apreciat că liberalii au blocat o soluție de dragul unui singur om. El a precizat că Nicolae Ciucă își poate conduce campania pentru prezidențiale și din postura de președinte al Senatului. Prin urmare, blocajul liberal nu are justificare, în viziunea fostului șef al statului.

Sursa: https://www.mediafax.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :