22.1 C
Timișoara
miercuri 1 mai 2024

Șoferilor mașinilor de mare tonaj li se pregătește ceva. Cum îi va împiedica CJT să mai distrugă drumurile? VIDEO

Administrația județeană investește bani pentru ca infrastructura Timișului să nu mai fie distrusă. Miercuri, liderul CJ Timiș, Sorin Grindeanu, a anunțat că săptămâna viitoare, în cadrul unei ședințe, va fi făcută o rectificare bugetară şi vor fi prevăzuţi bani pentru achiziţionarea a două cântare fixe şi a unuia mobil. În acest moment, CJ Timiş deţine două cântare mobile, dar unul nu funcţionează.

„În fiecare marţi am audienţe la Consiliul Județean Timiş şi nu a existat săptămână în care să nu vină unul, doi, trei cetăţeni care să reclame faptul că pe drumurile judeţene avem o problemă: tonajul camioanelor depăşeşte greutatea prevăzută de lege. Asta înseamnă șubrezirea caselor, stricarea drumurilor. Până la sfârşitul anului am prevăzut realizarea unei platforme fixe. Dacă respectă legea, îşi continuă drumul. Ne gândim ca prima parcare să o realizăm la intrarea în judeţ, pe drumul Alioş – Pişchia  – Giarmata. Singura instituţie păgubită financiar este Consiliul Judeţean. Cei care depăşesc 50 de tone per utilaj nu au voie pe drumurile judeţene”, a precizat Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu presedinte CJ Timis 05Președintele CJT a mai declarat că şi drumul judeţean spre Buziaş este extrem de folosit de camioane care depăşesc limita de tonaj, dar şi cel de la Sacoşu Turcesc spre Jebel.

În ultima perioadă, administrația județeană a mai eliberat încă 7 autorizații de transport pentru mașinile de mare tonaj, care se adaugă la cele 17 emise de la începutul anului. Numărul lor este oricum foarte mic în comparație cu camioanele care circulă pe drumurile județene deși nu ar avea voie pentru că le distrug.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cum alegi lustra led potrivită pentru orice încăpere a casei?

Ai întotdeauna impresia că lumina din casa ta nu este suficient de bună sau plăcută? Poate că te-ai întrebat ce poți face pentru a...

A murit unul dintre cei mai importanți scriitori americani din ultimele decenii

Romancierul Paul Auster a murit la 77 de ani. Scriitorul american avea cancer pulmonar, după cum au confirmat apropiații săi. În luna martie 2023...

Citește și :