Paradoxul salariilor într-o primărie din Timiș

Situație halucinantă la Primăria Lugoj! Angajații nu-și pot primi salariile pentru că nu are cine să le semneze statele de plată. În ciuda acestei probleme, mulți dintre consilierii locali au lipsit de la ședința în care ar fi trebuit să aprobe persoanele desemnate la conducere.

Dan Ciucu, secretarul municipiului, care a preluat atribuțiile de conducere în urma demisiei viceprimarului Adrian Seredan, nu are drept de semnătură pentru a aproba operațiunile financiare interne din Primărie.

Odată cu demisia viceprimarului, aleșii locali aflați la sfârșitul madatului ar fi putut să numească un altul care să exercite atribuțiile unui primar. Cu toate acestea, mulți dintre consilieri au absentat de ședința de CL programată luni, a precizat Dan Ciucu.

Acesta a spus că la ședință au fost prezenți numai cinci dintre consilieri, fapt care a dus la anularea ședinței, pentru că aceasta nu s-a putut desfășura din cauza numărului prea mic de participanți.

Angajații primăriei Lugoj ar trebui să își primească salariile în data de 10 octombrie. Cu toate acestea, plățile vor putea fi aprobate numai după validarea noului primar și a noului consiliu local.

Sursă: https://www.radiotimisoara.ro

 

Primăria Lugoj are în sfârșit un viceprimar cu atribuții de primar interimar!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Poli Kids Fest 2026 a transformat campusul Universității Politehnica Timișoara într-o lume de poveste și o amintire de neuitat

Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis porțile duminică, 24 mai 2026, pentru cea de-a V-a ediție a Poli Kids Fest, transformând Stadionul Știința și Parcul...

Ce urmează după valul de căldură în vestul țării, începând de joi

Pe parcursul săptămânii, vremea va fi caracterizată de variații importante de temperatură și alternanțe între perioade mai calde și intervale cu instabilitate atmosferică, potrivit Administrației Naționale...

Citește și :