11.2 C
Timișoara
marți 30 aprilie 2024

Acțiune punctuală a polițiștilor locali pentru depistarea autovehiculelor parcate ilegal pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități – 78 conducători auto au încălcat legislația, în doar câteva ore

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Serviciului Rutier au organizat, astăzi, o acțiune comună, punctuală, pentru a stabili modul în care se respectă legislația referitoare la staționarea pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, cu atât mai mult cu cât sunt numeroase sesizări pe această linie.

De altfel, această problemă este permanent în atenția polițiștilor locali care verifică situațiile semnalate referitoare la ocuparea acestor locuri în mod abuziv fără ca unii conducători auto să aibă vreo problemă fizică sau de natură medicală, punându-i astfel în dificultate pe cei care au într-adevăr nevoie de ele.

Aceste aspecte sunt reglementate de actele normative în vigoare, respectiv OUG 195/2002, articolele 142 și 143, în cazul cărora sancțiunile sunt între 290 și până la 725 lei, cu 2 sau 3 puncte penalizare la permis ori Legea 448/2006 actualizată, la care sancțiunile sunt între 2.000 lei și 10.000 lei, în funcție de modul în care sunt amenajate locațiile destinate acestei categorii de persoane.

În cursul acțiunii de astăzi, în doar câteva ore, au fost depistate un număr de 78 autovehicule parcate neregulamentar pe astfel de locuri, fiind aplicate un număr total de 67 invitații tip colant și 11 procese verbale.

De asemenea, au mai fost aplicate și alte sancțiuni pentru autovehicule depistate oprite sau staționate pe spațiul verde sau în zona hașurată.

Sursa: https://politialoctm.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :