11.2 C
Timișoara
joi 2 mai 2024

Elevii solicită bugete locale care să susțină educația

Reprezentanții elevilor din Constanța, București și Ilfov, Timiș, Maramureș, Vâlcea, Dâmbovița, Bacău, Arad, Vrancea, Cluj și Tulcea solicită primăriilor din județele lor să prioritizeze educația în contextul adoptării bugetelor locale.

În contextul începutului anului calendaristic, a început tot odată și dezbaterea și aprobarea bugetelor locale. În acest sens, luni, 17 ianuarie, reprezentanții elevilor au transmis primăriilor o solicitare de a prioritiza educația și de a asigura toate fondurile necesare unei bune-desfășurări a învățământului.

Subliniem faptul că educația trebuie să fie o prioritate a administrațiilor locale, având în vedere faptul că, fără o serie de investiții corecte și bine gândite, calitatea actului educațional se degradează, ducând astfel la o formare precară a generațiilor viitoare de cetățeni. La momentul actual, rata de abandon școlar și analfabetism funcțional din România este îngrijorătoare, iar aceste fenomene vor continua să ia amploare, dacă nu sunt luate măsuri concrete pentru a le stopa și preveni.

La nivelul solicitărilor transmise de reprezentanții elevilor pentru autoritățile locale se numără suplimentarea fondurilor din bugetul de stat pentru bursele elevilor din bugetele locale, asigurarea transportului local gratuit pentru elevi, cheltuieli referitoare la infrastructura școlilor, fonduri pentru asigurarea pazei în unitățile de învățământ, cheltuieli pentru colectarea selectivă în școli, precum și alte măsuri suplimentare, ce ar putea veni din inițiativa Consiliilor Locale în sprijinul elevilor: implementarea unor programe locale de suport alimentar al elevilor din medii defavorizate, achiziționarea de rechizite școlare pentru elevi și asigurarea de măști pentru a ajuta elevii să fie în siguranță la școală, în ciuda contextului epidemiologic.

Solicităm Consiliilor Locale să pună pe primul loc calitatea educației atunci când votează proiectele de bugete locale.

Organizații implicate:
Asociația Vâlceană a Elevilor
Asociația Elevilor din București și Ilfov
Asociația Elevilor din Constanța
Asociația Elevilor din Bacău
Asociația Elevilor din Timiș
Asociația Elevilor din Maramureș
Consiliul Județean al Elevilor Vâlcea
Consiliul Județean al Elevilor Dâmbovița
Consiliul Județean al Elevilor Vrancea
Consiliul Județean al Elevilor Tulcea
Consiliul Județean al Elevilor Timiș
Consiliul Județean al Elevilor din Cluj
Consiliul Județean al Elevilor din Bacău
Consiliul Județean al Elevilor din Arad
Consiliul Municipal al Elevilor din București

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cum alegi lustra led potrivită pentru orice încăpere a casei?

Ai întotdeauna impresia că lumina din casa ta nu este suficient de bună sau plăcută? Poate că te-ai întrebat ce poți face pentru a...

Timișoara se află într-o competiție strânsă pentru a deveni ,,Destinația Anului 2024”

Banatul figurează la trei secțiuni în competiția națională Destinația Anului 2024. Orașul Timișoara și Domeniile de Murani – din Timiș, dar și restaurantul Kibuț...

Citește și :