2.1 C
Timișoara
marți 23 decembrie 2025

Ludovic Orban pune tunurile pe Alin Nica și compania! ,,Ce se întâmplă la Timișoara depășește orice fel de imaginație”

Preşedintele PNL afirmă că situaţia de la Timişoara, unde în urma alegerilor pentru şefia filialei municipale a PNL a izbucnit un scandal, „depăşeşte orice fel de imaginaţie în materie de proceduri de încălcare a democraţiei”.

„Să suspenzi 18 membri ai unei organizaţii pare, aşa, ca o formă de execuţie publică, eu nu îmi aduc aminte în istoria PNL, cu atât mai puţin în Timişoara, noi să ne fi confruntat cu o asemenea situaţie. Eu le-am spus tuturor colegilor mei să se adreseze Curţii de onoare şi arbitraj şi am convingerea că judecătorii, practic, cei care sunt în Comisia de arbitraj vor anula toate hotărârile abuzive care nu au nicio legătură cu prevederile statutare”, a afirmat Orban.

Un scandal a izbucnit la conferinţa de alegeri a PNL Timişoara, după ce cele două tabere ale candidaţilor pentru funcţia de preşedinte, Raul Ambruş şi Cosmin Tabără, nu s-au înţeles în privinţa delegaţilor. Preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, a cerut suspendarea conferinţei de alegeri şi a părăsit sala alături de candidatul Cosmin Tabără şi cei care îl susţineau pe acesta. Rămaşi în sala de conferinţe, susţinătorii lui Ambruş au format o nouă comisie de organizare a alegerilor şi au continuat şedinţa alegându-l pe acesta în funcţia de preşedinte al PNL Timişoara.

Alte subiecte :

Se extinde modernizarea iluminatului public pe alte 66 de străzi și bulevarde din oraș

După finalizarea în această toamnă a modernizării iluminatului public pe 64 de străzi și bulevarde, Primăria Timișoara obține o nouă finanțare de la Administrația...

Pastorală la Nașterea Domnului – 2025

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace...

Citește și :