21.1 C
Timișoara
marți 30 aprilie 2024

Schimbare brutală a vremii în următoarele ore. Ploile și vijeliile pun stăpânire pe întreaga țară

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă de duminică, ora 13.00, până miercuri, ora 06.00.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, în după-amiaza zilei de duminică (23 august) și în noaptea de duminică spre luni (23/24 august), la munte, în regiunile vestice, nordice și centrale, apoi și în restul teritoriului.
Se vor semnala intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.
În regiunile sudice și sud-estice, duminică și luni, local va fi caniculă, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală va atinge și pe arii restrânse va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi, în general, de până la 34…35 de grade, iar duminică, izolat, până la 37 de grade în Lunca Dunării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Iulius Town deschis în a doua zi de Paște. Află programul special al magazinelor tale favorite!

De Paște ne întâlnim cu bucurie și recunoștință pentru a celebra nu doar renașterea primăverii, ci și valorile care ne definesc și aduc comunitatea...

Accident grav în Caraș – Severin! Trei minori și alți patru răniți au fost duși la spital

Accident grav în Caraș Severin la ieșirea din Reșița spre Bocșa. În accident au fost implicate trei mașini, din care două sunt grav avariate. În...

Citește și :