9.1 C
Timișoara
duminică 28 aprilie 2024

Biserica Ortodoxă Română nu e de acord cu regulile propuse pentru împărtăşanie: „Problema este una care aparţine exclusiv Bisericii”

Institutul Naţional de Sănătate Publică a publicat sâmbătă propunerile privind setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgenţă.

Biserica Ortodoxă Română nu e de acord cu regulile propuse pentru împărtăşanie: „Problema este una care aparţine exclusiv Bisericii”Biserica Ortodoxă Română nu e de acord cu regulile propuse pentru împărtăşanie: „Problema este una care aparţine exclusiv Bisericii”

INSP propune, în draftul de recomandări referitoare la reluarea activităţii de către lăcaşurile de cult, să fie evitată sărutarea obiectelor sacre de cult, slujbele să fie ţinute în aer liber, oamenii trebuie să păstreze o distanţă de opt metri unii faţă de alţii dacă intră în biserici şi să se evite oferirea împărtăşaniei dacă nu se pot asigura linguriţe şi pahare de unică folosinţă. Biserica Ortodoxă Română anunţă, prin intermediul purtătorului de cuvânt al instituţiei, că „recomandările legate de necesara protejare dictată de grija faţă de noi înşine şi de ceilalţi vor fi respectate riguros de toţi oamenii cu bună-cuviinţă”.

„Redeschiderea lăcaşelor de cult ţine de firescul revenirii la necesarele ritmuri ale socialului profund, dimensiunea religioasă a vieţii fiind esenţială. Biserica Ortodoxă Română şi toate celelalte culte religioase au dovedit în mod exemplar înţelegerea situaţiei create de epidemie şi, în cazul Patriarhiei Române, o implicare caritabilă fără termen de comparaţie”, a declarat Vasile Bănescu, potrivit basilica.ro.

BOR nu este însă de acord cu toate propunerile INSP. „Problema Sfintei Împărtăşanii şi a împărtăşirii credincioşilor este una care aparţine însă exclusiv Bisericii”, anunţă Vasile Bănescu. „Biserica Ortodoxă Română se va consulta cu celelalte Biserici Ortodoxe surori pentru a găsi împreună, în comuniune şi în spiritul fidelităţii faţă de tradiţia liturgică, cea mai bună cale referitoare la accesul credincioşilor, în contextul pandemiei, la miezul vieţii creştine: Sfânta Împărtăşanie”, mai spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Florin Poenariu, pictorul care a primit o distincție de la Ministerul Culturii, duce mai departe tradiția veche de peste două secole

Iconografia este un meșteșug transmis din generație în generație în familia Poenariu din Laz, satul din județul Alba. Cu ocazia vernisajului expoziției „ICOANE DIN...

FOTO – VIDEO | „Corpul B”— telenovela fără sfârșit a lucrărilor la „noua” aripă a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”

Până când spitalul va fi gata, părinții, pacienții și medicii stau, „pui de cuc”, într-o altă clădire a Consiliului Județean Timiș. „Toate-s vechi și nouă...

Citește și :