Când va fi gata noua maternitate a Spitalului Municipal Timișoara

Autoritățile timișorene așteaptă avizul de mediu pentru proiectul de construire a unei noi maternități în orașul de pe Bega. Vorbim despre o secție nouă pentru Spitalul Municipal Timișoara, care va fi ridicată în zona Balta Verde. Potrivit edilului șef, lucrărilor vor dura 3 ani și anul viitor se va organiza licitația.

”Urmează să dăm drumul la licitația pentru execuție în 2020 și vom începe efectiv construcția. Ne bazăm pe un credit pentru maternitate. Vom porni la drum pe bugetul local, eșalonăm lucrările. Vom aloca bani să putem da drumul la licitație și în 2020 vom putea suporta de la bugetul local, dacă nu reușim de la început să atragem bani de la bugetul de stat. Mergem după modelul de la spitalul de copii, unde l-am aplicat cu succes. Dacă vin banii, un astfel de obiectiv poate fi făcut în doi ani”, a declarat primarul Nicolae Robu, în cadrul conferinței de presă de marți.

Viitoarea maternitate va avea o suprafață de 25.000 de metri pătrați și va avea 5 etaje. Aici vor fi disponibile 306 saloane pentru obstetrică – ginecologie, neonatologie, nou – născuți și ATI. De asemenea, medicii vor efectua aici și fertilizare in vitro. Valoarea proiectului trece ușor de 300 de milioane de lei, iar sursa de finanțare este bugetul local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Semnalele ignorate în Consiliul Local, confirmate de Curtea de Conturi la STPT Timișoara

La societatea locală de transport lucrurile merg mai poticnit, așa cam cum circula vechiul tramvai cu numărul cinci pe linia veche de zeci de...

Lucrări Aquatim la rețele și spălări

Joi, 23 aprilie, între orele 9-16, la intersecția străzilor Dora d'Istria și Smaranda Brăescu se va executa o conectare de conducte. Pe durata lucrărilor...

Citește și :