9.1 C
Timișoara
marți 30 aprilie 2024

Realitatea TV a pierdut dreptul de a emite. Decizia CNA intră în vigoare miercuri seară

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a discutat în şedinţa de marţi cererea de prelungire a valabilității licenței audiovizuale Realitatea TV, votul membrilor autorităţii audiovizuale stabilind că legea nu permite continuarea activităţii postului.

Potrivit documentelor, compania înregistra restanţe fiscale de peste 10 milioane de lei, iar planul de reorganizare al societăţii era infirmat.

Reprezentanţii postului au susţinut că datoriile sunt suspendate pe perioada insolvenţei, răspunzând unei întrebări adresate de Răsvan Popescu, din partea CNA. Consiliul a constatat şi faptul că nu există o decizie a instanţei sau a autorităţii fiscale care să arate acest lucru. „Datoriile erau iniţial de 23 de milioane, acum sunt 10”, a pledat reprezentantul Realitatea TV.

Răsvan Popescu a afirmat că licenţa ar putea fi prelungită în condiţiile în care instanţa urmează să se pronunţe în luna ianuarie.

Pentru prelungirea licenţei Realitatea TV au votat 4 dintre membrii, iar 6 au fost împotrivă. Consiliul emite decizii, instrucțiuni și recomandări, în prezența a cel puțin 8 membri și cu votul a cel puțin 6 membri.

Postul poate contesta decizia, dar aceasta intră în vigoare miercuri seara, la 23.59.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :