23 C
Timișoara
marți 30 aprilie 2024

Curcubeul din umbrele din centrul Timișoarei a fost montat. Cât de frumos este. FOTO

Acoperișul din umbrele colorate a revenit la Timișoara, spre bucuria oamenilor de toate vârstele. Astăzi, reprezentanții Asociației Noi Re-Creăm, alături e voluntari, au montat curcubeul din umbrele colorate deasupra străzii Alba-Iulia. Este pentru cel de-al treilea an în care ONG-ul organizează proiectul „Colorează orașul – umbrele pe cer”, care se bucură de un real succes printre timișoreni.

Potrivit inițiatorilor ineditei acțiuni, aproximativ 700 de umbrele de toate culorile au fost montate în centrul orașului. Umbrelele vor sta pe cer în perioada Festivalului Timfloralis, dar și după terminarea acestuia.

Asociația „Noi Re-cream” invită toți timișorenii să iasă din casă, să facă o plimbare în centrul orașului și să admire cupola de umbrele colorate de pe strada Alba-Iulia.

„Anul acesta provocăm timişorenii la un concurs de fotografie prin care să-şi exprime latura artistică, iar cele mai inedite momente imortalizate sub umbrelele colorate vor fi premiate”, transmite Asociația Noi Re-Creăm. Mai multe detalii sunt disponibile AICI!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Individul care a bătut un șofer de autobuz din Timișoara a fost găsit

ACTUALIZARE: Agresorul a fost identificat de polițiști. Este un tânăr de 24 de ani. Deocamdată el urmează să fie cercetat în stare de libertate, pentru...

Moneda euro împlinește un sfert de secol

În plin efort de acceptare a teritoriului României în zona Schengen, nu se spune aproape nimic despre moneda euro, care tocmai a depășit primii...

Citește și :