Reacția ministrului Sorina Pintea în scandalul falsului chirurg ce profesează în România

1006

Ministrul Sănătății, Sorin Pintea, face primele declarații legate de situația medicului fals Matthew Mode  (cu numele real, Matteo Politi) care a profesat în mai multe clinici din România.

„Eu am aflat de dimineaţă, din presă. Ministerul Sănăntății nu a fost întrebat. Ministerul nu a dat echivalare acelei diplome şi fără acea echivalare nu putea obţine de la Colegiul Medicilor avizul de liberă practică. Direcţia de Sănătate Publică a dat un document pentru codul de parafă. Vom vedea ce se va întâmpla. Un medic este angajat într-un spital pe baza unor documente, printre care şi certificatul de liberă practică, diploma echivalată. A fost lăsat ilegal să opereze. Nu poţi opera doar cu un cod de parafă. Ministerul Sănătăţii trimite la Universităţile pe care medicul spune că le-a absolvit documente. Colegiul Medicilor dă avizul. Cei care l-au angajat l-au angajat ilegal”, a declarat Sorina Pintea.

UPDATE – Reacția Colegiului Medicilor

„Colegiul Medicilor din România reafirmă  faptul că nu a eliberat niciun document care să confere presupusului medic dreptul de a practica medicina pe teritoriul ţării noastre. Conform verificării bazei de date întocmită în urma raportărilor colegiilor teritoriale,  comunicăm faptul ca Politi Matteo şi Mathew Mode nu figurează ca membri ai Colegiului Medicilor din România şi de asemenea nu a fost emis niciun aviz de practică temporară pe aceste nume”, anunţă CMR, precizând că sustine demersurile legale demarate de Colegiul Medicilor Bucureşti, care s-a autosesizat cu privire la un posibil caz de exercitare fără drept a profesiei de medic şi a sesizat organele de urmărire penală, conform news.ro.

Deghizat în medic, un escroc italian a primit aviz de la MS și operează în România. În Italia lucra ca valet

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.