24.1 C
Timișoara
duminică 28 aprilie 2024

Sistemul l-a ucis fără milă pe un bătrân din vestul țării! Cum a ajuns la disperarea supremă

Un orădean s-a sinucis din disperare: rămas cu handicap după un accident, aştepta de 3 luni decizia de pensionare şi trăia din mila vecinilor.

Un bărbat în vârstă de 61 ani din Oradea a fost găsit spânzurat, vineri, în baia locuinței sale. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Bihor, comisarul Alina Dinu, în urma necropsiei pe corpul victimei nu s-au găsit urme de violenţă, iar în caz nu sunt suspiciuni de omor.

De altfel, după cum a aflat BIHOREANUL, orădeanul a lăsat şi un bilet de adio, în care a descris situaţia disperată în care a ajuns. Rămas cu handicap locomotor în urma unui accident rutier suferit toamna trecută, bărbatul se putea deplasa doar cu cadru metalic şi şi-a depus actele pentru a se pensiona.

Doar că, susţine el în bilet, decizia de pensionare nu i s-a eliberat nici până la finalul lunii trecute, iar el, rămas fără venituri, fără curent, căldură şi mâncare, trăia din mila prietenilor şi a vecinei sale care îl ajutau cu mâncare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :