-3.3 C
Timișoara
joi 30 noiembrie 2023

228 de elevi au participat la cursuri de prim-ajutor prin programul Primăriei Timișoara, ISU și ISJ

Primăria Municipiului Timișoara împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul Școlar Timiș organizează, din această toamnă, cursuri de prim ajutor pentru elevii din școlile timișorene. Până în acest moment, au beneficiat deja 228 de elevi.
„Mă bucur că elevii privesc cu interes și curiozitate aceste cursuri și se implică. Ne dorim să pregătim o generație întreagă de tineri care să știe să răspundă în situația în care unul dintre colegii lor, o persoană apropiată sau chiar un străin ar avea nevoie de manevra Heimlich sau de resuscitare. E o pregătire pentru viață, pentru situații în care trebuie să știe ce să facă, să aibă curajul necesar să acționeze. Le mulțumesc colegilor din Primărie, dar și celor de la ISU pentru că îi învață pe copii cum să reacționeze în situații limită”, a transmis primarul Dominic Fritz.
Specialiștii din cadrul Biroului pentru Situații de Urgență al Primăriei Municipiului Timișoara, împreună cu colegii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență petrec câte o săptămână în fiecare dintre școlile înscrise în program și lucrează cu copiii, pentru a-i învăța cum să reacționeze în situații de urgență, cum să acorde primul ajutor, ce riscuri există și cum pot să le prevină sau să se protejeze. Elevii vor participa la simularea unor exerciții de salvare în situații de urgență, învățând astfel cum să acționeze, dacă va fi cazul.
Elevii de gimnaziu sunt instruiți cum să prevină riscurile, să respecte regulile de siguranță și, dacă e cazul, cum să apeleze numărul unic de urgență 112. Liceenii au, în plus, sesiuni de instruire pentru acordarea primului ajutor. Profesorii au, de asemenea, parte de pregătire pentru a putea coordona măsurile necesare în cazul în care se confruntă cu o situație de urgență.
Până în prezent, s-au înscris în program 30 de unități de învățământ din Timișoara, licee și școli gimnaziale. Proiectul se va derula pe o perioadă de 2 ani și sunt deja programate activitățile până în luna aprilie a anului viitor. Școlile care doresc să participe la acest program se pot înscrie în continuare, trimițând o solicitare pe adresa de e-mail primariatm@primaritm.ro .

Alte subiecte :

Stație Peco sancționată cu 50.000 de lei de polițiștii locali, a sistat activitatea așa cum i s-a impus

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat, în cursul zilei de astăzi, verificări la o stație Peco pentru a stabili dacă se...

Firmă de pe strada Holdelor, sancționată cu 5000 de lei de polițiștii locali pentru că a permis mai multor persoane să fumeze în incintă

Polițiștii locali din cadrul Biroului Proximitate și Siguranță Publică au verificat aseară, în jurul orei 21.00, în urma unei sesizări, un local de pe...

Citește și :