17 puncte de prim ajutor şi distribuire apă potabilă amplasate în Caraș-Severin, pe timp de caniculă

113

Județul Caraș-Severin nu scapă de caniculă. În acest context, prefectul judeţului, Matei Lupu, a convocat joi, 10 august, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin în şedinţă extraordinară, pentru a stabili măsurile care vor fi adoptate la nivelul judeţului, în contextul atenţionărilor meteorologice COD PORTOCALIU, valabile pentru zilele de 10 şi 11 august.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în perioada menţionată, vremea va fi caniculară, indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în general peste pragul critic de 80 de unităţi, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 36 și 39 de grade. Având în vedere faptul că temperaturile ridicate pot constitui factori de risc, prefectul judeţului a solicitat atât instituţiilor cu responsabilitate în acest sens, cât şi comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, să ia măsurile necesare, prioritară fiind protejarea populaţiei împotriva efectelor negative ale caniculei.

În judeţul Caraş-Severin au fost amenajate 17 puncte de prim ajutor şi distribuire apă potabilă, amplasate astfel: – Reşiţa (două puncte) – Centrul Civic (lângă Sala Polivalentă – căsuţă) şi Parcul Tricolorului (căsuţa nr. 3) – Caransebeş (trei puncte) – Farmacia Catena, str. Mihai Viteazu nr. 16, Biroul „Administraţia Pieţelor”, str. Piaţa Lemnelor nr. 1 şi Drogheria Lexus, str. Ardealului nr. 109 – Bocşa (două puncte) – Str. Sadovei intersecţie cu Republicii şi Piaţa 1 Decembrie 1918 nr. 16 – Oţelu Roşu (trei puncte) – Casa de Cultură, Spitalul Orăşenesc Oţelu Roşu şi Piaţa agroalimentară – Băile Herculane (două puncte) – Parcul Vicol şi Camera de gardă, str. Castanilor nr. 23 – Anina (un punct) – Str. Sfânta Varvara nr. 5 – Moldova Nouă (două puncte) – Imperial SRL, str. Eftimie Murgu, Complex Comercial nr. 2 şi Imperial SRL, str. Nicolae Titulescu nr. 8 – Oraviţa (două puncte) – Str. 1 Decembrie 1918 nr. 60, sediul Primăriei şi Str. Zona Gării, clădire gară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.