Ziua Ursului. Azi aflăm când vine primăvara

7251

Un animal cu valențe majore în mitologia românească este ursul. Rolul calului, al ursului şi al lupului, ca repere în scurgerea anuală a timpului, s-a păstrat şi în calendarul solar autohton, iar cultul lor a fost valorificat şi revalorificat de creaţia folclorică (credinţe, legende, proverbe, basme etc.) şi plastică ţărănească.

Ursul reprezintă unul dintre cele mai importante animale din istoria arhaică a poporului român. Cultul ursin datează, se pare, din vremea dacilor. Se spune că în preajma lui Pitagora, celebrul filosof antic, se mai afla un tânăr, provenit din Tracia, numit Zalmoxis. Acest nume îi fusese dat deoarece a fost învelit într-o piele de urs. Într-adevăr, dacii numesc  pielea de urs „zalmos”. Zalmoxis învelit în pielea de urs apare şi el, precum Harap-Alb, ca fiu al Ursoaicei şi semnifică evident supremaţia castei războinice în spațiul geto-dac, în acel moment.

Ursului îi este dedicată o sărbătoare în spațiul tradițional, probabil importantă odinioară, numită Stretenia, inclusă în ciclul Martinilor de iarnă. Sunt presupuse divinităţi preistorice patroni ai urşilor, celebraţi la 40 de zile (!) după Crăciun (1-3 februarie), pentru protecţia, în principal, a vitelor de fiarele pădurii. Cel mai puternic şi mai periculos dintre ei, Martinul cel Mare este sărbătorit în ziua de 2 februarie, numită de altfel şi Ziua Ursului, sau Stretenia.

Această zi deschide, potrivit altor credinţe, Anul Nou Viticol şi Pomicol, dedicată reprezentării mitice cu acelaşi nume, sinonimă cu Stretenia. În Calendarul Popular, Ziua Ursului ocupă ziua de mijloc a Filipilor de Iarnă (Muntenia, Oltenia) sau a Martinilor de Iarnă (Banat). În ambele cazuri, la Zilele Ursului şi la Baba Dochia, se credea că se întâlneşte iarna cu vara, timp favorabil pentru observaţii meteorologice şi astronomice, pentru prorocirea belşugului viţei-de-vie şi pomilor fructiferi şi altele. Se crede, astfel, că în această zi ursul iese din bârlog și, dacă își vede umbra (adică este senin, vreme frumoasă), va intra din nou în adăpost, dar dacă este vreme urâtă (și nu își vede umbra) va rămâne afară, semn că iarna este pe sfârșite. Firește că lucrurile sunt mai nuanțate. Astfel, dacă este gheață de Ziua Ursului, Stretenia o va sparge, iar dacă nu este gheață la această dată, ea o va face. Dacă, însă, streșinile picură, albinele vor avea de suferit. Dacă în 2 februarie este senin, cald și uscat, vara va fi cu belșug și cu rod. Dacă în noaptea zilei ursului este senin și lună plină, anul va fi cu belșug, iar în timpul verii va fi timp frumos.

În plan creștin, celebrăm Întâmpinarea Domnului, zi însemnată cu roșu în calendar.

Gheorghe SECHEȘAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.