Vlad Baici, un ripensist ucis de furtună. Doar de furtună?

3392

Duminică după-amiază, mașina cu numărul de înmatriculare TM 99 VBA intra pe poarta triumfalistă a Timișoarei de pe Calea Lugojului. La volan era un tânăr, Vlad Baici. Tocmai se pornise groaznica furtună ce ne-a reamintit cât de mici suntem noi, oamenii, în fața Naturii. Văzând urgia, Vlad a ales să tragă pe dreapta. Poarta triumfalistă s-a prăbușit și, odată cu ea, viața lui Vlad s-a stins.

Avea 24 de ani și era student în anul V la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul UMF Victor Babeș Timișoara. Era un tânăr deosebit. În floarea vârstei, aproape de realizarea profesională. Directorul ”Banatul Azi”, Adi Marcu, l-a avut student.

Iar Vlad asigura, de mai bine de doi ani, asistența medicală la echipa secundă, din Campionatul Județean, a clubului Ripensia, club care a uimit prin startul de sezon în Liga a II-a.

”A fost un băiat deosebit. Liniștit, punctual… Îmi pare tare rău”, ne-a declarat Radu Suciu, directorul tehnic al Ripensiei Primavera.

Moartea lui Vlad Baici se înscrie pe lunga listă a celor provocate, până la urmă, de slăbiciunile unui sistem profund viciat. Pentru că Vlad n-a fost ucis, până la urmă, de Natură. Natura a fost doar un agent provocator. Dacă poarta ar fi fost bine făcută, și nu doar triumfalistă, nu ar mai fi căzut.

Și nu ne înscriem (vorbesc în nume personal, dar – asta de la marele Ioan Chirilă o știu – e mai frumos să mă exprim la plural) în corul celor care îl acuză pe primarul Robu (și) de această tragedie. Și nici nu căutăm vinovați, ce rost mai are? N-a curs atâta cerneală după Colectiv și nimic nu s-a schimbat în țara asta minunată, pe care o transformăm, pe zi ce trece, într-una blestemată?

Dar poarta aia nenorocită a fost făcută – ca atât de multe, prea multe, în România postdecembristă – de mântuială.

2 COMENTARII

  1. Pai nu Lae e sefu’? Nu Lae este cel care de un mandat si jumatate trebuia sa constituie o echipa perfomanta in administratia publica locala? Nu Lae semneaza autorizatiile, contractele, etc.? Lae raspunde doar cand e vorba de laude?

  2. Simt (sper sa nu ma insel!) ca asta este ziarul de care aveam nevoie!
    Spiritul Timisoarei si al Banatului razbate catre cititor.
    Stimati editorialisti, va cunosc si va stimez. Nu ne dezamagiti.
    Toate gandurile mele bune va sunt adresate.

LĂSAȚI UN MESAJ