Şoc în lumea fotbalului! Una dintre cele mai vechi şi mai iubite echipe din România a intrat în faliment

127

Ziua de 13 iunie, cu ghinion! Cu datorii de peste 18 milioane de lei, dintre care 10 milioane la fisc, clubul Rapid, înfiinţat în anul 1923 a intrat în faliment. Decizia a fost pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi se poate face recurs în termen de 10 zile, la Curtea de Apel.

Tribunalul Bucureşti a decis luni intrarea în faliment a Rapidului, o decizie care în profunzimea ei nu surprinde foarte mult. Datorii uriaşe, dar şi foşti antrenori, jucători şi furnizori care s-au considerat furaţi şi au cerut falimentul în instanţă, toate au dus în final la acest deznodământ.

Decizia dată de Tribunalul Bucureşti:

„Solutia pe scurt: HOT În temeiul art 105 rap. la art.107 alin. 1 lit.C din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului. În temeiul art 107 alin 2 din Legea nr 85/2006 privind procedura insolvenţei ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare.

Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi trimiterea de notificări tribunalelor din alte judeţe în care debitorul are bunuri în vederea sigilării, în sarcina lichidatorului judiciar. Stabileşte termen de maxim 10 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la deschiderea procedurii.

Dispune întocmirea şi predarea către lichidatorul judiciar, în termen de maxim 10 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzand numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii.

Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor menţionate la art 108 alin. (2) din lege, în vederea întocmirii tabelului suplimentar-28.07.2016 b) termenul de verificare a creanţelor menţionate la art 108 alin. (3) din lege, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al acestora- 26.08.2016; c) termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor- 16.09.2016; d) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat- 26.09.2016.

Numeşte lichidator judiciar pe CII Brihac Aurel , care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art 25 din lege. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi.

În temeiul art. 108 alin 1 şi 2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune ca lichidatorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art 61 alin 3 din lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura generală, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, menţionată la art 107 alin 2 lit e), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii.

Se va dispune plata onorariului si a cheltuielilor de procedura din averea debitoarei cu respectarea ordinii de prioritate prevazuta de Legea cu nr. 85/2006 pentru plata creantelor. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 30.09.2016 Definitivă. Cu recurs, în termen de 7 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi,13.06.2016
Document: Hotărâre intermediară 13.06.2016“

Rapid a intrat în insolvenţă în 2014, dar de atunci situaţia financiară a clubului nu s-a îmbunătăţit. Principala speranţă a conducerii clubului din Giuleşti a fost legată de banii din drepturile TV. Rapid a promovat în acest an şi va fi interesant ce se va întâmpla acum cu locul din Liga 1., dacă decizia va fi menţinută şi la apel. Există riscul să fim singura ţară din fotbalul european cu o echipă în faliment în campionat.

rapid-bucuresti

sursa: Prosport

LĂSAȚI UN MESAJ