Scandalos! Irina Begu, jignită de adversara franţuzoaică: „Nu pot să cred că mă bate o ţigancă împuţită”

288

Un incident care nu face cinste tenisului a avut loc luni seară,la Charleston, în timpul meciului disputat de Irina Begu. Românca a învins-o pe Caroline Garcia, în trei seturi , iar franţuzoaica a avut o reacţie suburbană la adresa Irinei, spunând despre sportiva noastră că este o „ţigancă împuţită”.

Gestul incredibil al jucătoarei din Hexagon a fost suprins de microfoanele amplasate pe centralul turneului din SUA, după un punct câştigat de româncă pe finalul setului decisiv. Jucătoarea în vârstă de 22 de ani s-a întors cu faţa către tribune şi a rostit, în limba franceză, cuvinte înjositoare şi rasiste: „Nu pot să cred că mă bate o ţigancă împuţită”. Niciuna dintre jucătoare nu a comentat public momentul scandalos, dar pe site-ul de specialitate tennisforum.com au apărut numeroase comentarii care dezaprobă gestul franţuzoaicei.

„Nu îmi vine să cred.Vorbesc franceză! Caroline Garcia a făcut-o ţigancă nenorocită pe Camelia Begu”, a scris,uimit, unul dintre cei care urmăreau meciul dintre cele două.

Gestul golănesc al fraţuzoaicei pare să fie primul făcut de o jucătoare ce evoluează la un asemenea nivel. Garcia se află în Top 100 WTA de aprope trei ani, timp în care a cucerit un titlu WTA şi s-a poziţionat pe locul 25 WTA, cel mai bun al carierei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.