Părăsirea terenului de către ASU Poli în derby-ul de marți, de la Șiria, cu UTA, readuce în atenție problema suporterilor.
Într-un fotbal cu totul bolnav și care se joacă în fața tribunelor goale, pasiunea ultrașilor are darul de a genera coagularea unor forțe necesare, poate, și suficiente, pentru renașterea interesului marelui public.
Petrolul, Farul, FCU Craiova (cea din D, a lui Mititelu), Oțelul, ”U” Cluj sunt modelele de urmat.
Dar primul dintre aceste modele a fost, acum șase ani, ASU Politehnica. Tot atunci a reapărut, după o pauză de peste șase decenii, Ripensia. Doar că roș-galben-albaștrii nu aveau cum să concureze, atunci – cum nu au nici acum –, cu pasiunea fanilor poliști.
De la galeria studențească de pe ”23 August” (azi stadionul Știința) la cea de la tribuna a II-a de pe ”1 Mai”, mutată apoi la Peluza Sud și devenită, după Revoluție, Commando Viola Ultra Curva Sud. Iar în anii din urmă, Druckeria.
Alin Boldura, ”Napoli” Dobrovolschi, Goran Mrakici, Ema Cernescu, ”Șefu’ clasei” Brâncovan, Paul Prodana, ”Bambi” Babuciu, ”Mihalcea” Novovic, sunt doar câteva dintre numele care au creat o atmosferă unică pe stadioanele din România.
S-a ajuns, acum, ca spectatorii să fie alungați de pe stadioane, chiar și în atât de puținele meciuri în care ei mai iau calea arenelor.
Superbul gestul de solidaritate al fanilor utiști cu cei alb-violeți arată că nimic nu e, totuși, pierdut.
Și că fotbalul românesc are nevoie de o reformă profundă. Ba nu, de o revoluție. Pornită, de ce nu, de la Timișoara.
Ca și în acel însângerat și neelucidat decembrie 1989.