PSD Timiş îşi reafirmă susţinerea pentru Sorin Grindeanu: „Avem mare încredere în el”!

503

Chiar dacă alocările de la bugetul de stat pentru Timiş sunt sub aşteptări, liderii locali ai PSD au ţinut să-şi reafirme susţinerea pentru Guvernul Grindeanu.

Biroul Permanent Județean al PSD Timiș s-a reunit în ședință la sfârșitul acestei săptămâni, liderii social-democrați afirmându-și întreaga susținere pentru Guvernul condus de președintele Organizației Timiș a Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu. După ședința BPJ, a urmat un Comitet executiv al PSD Timiș, din care fac parte primarii și președinții de organizații locale, și aceștia transmițând că își doresc continuarea implementării programului de guvernare, se precizează în comnicatul filialei Timiş a partidului.

“Sorin Grindeanu este președintele PSD Timiș, iar noi și colegii noștri din județ avem mare încredere în el, îl susținem total, îl sprijinim în orice situație. Primarii și președinții de organizații locale au transmis foarte clar că își doresc ca programul de guvernare, unul foarte bun, să fie dus la bun sfârșit. Oamenii au văzut că în doar o lună de guvernare au fost luate deja o serie de măsuri concrete și vor să se continue în același mod”, a spus Călin Dobra, președintele executiv al PSD Timiș.

De asemenea, sâmbătă, o parte din parlamentarii PSD Timiș au avut întâlniri punctuale în organizații locale din Timișoara și județ. Tema întâlnirilor a fost aceeași, continuarea implementării măsurilor promise în campania electorală.

“Colegii noștri îl cunosc cu toții pe Sorin Grindeanu și îl susțin, dar aveau nevoie de aceste întâlniri pentru că ei vor o confirmare că Guvernul Grindeanu rămâne în funcție. Colegii noștri susțin pe bună dreptate că protestele au rămas fără obiect după abrogarea OUG 13 și așteaptă noi măsuri din partea Guvernului. Am primit semnale clare din partea asociațiilor profesionale și sindicale din educație, sănătate și administrație care sunt foarte mulțumite de măsurile luate până acum de Guvernul Grindeanu și care, la rândul lor, doresc continuarea programului nostru de guvernare”, a mai spus Călin Dobra.

LĂSAȚI UN MESAJ