Primarul Gheorghe Falcă vrea să preia la Arad 15% din refugiaţii care vor veni în România

88

Dacă pe plan naţional România are o opinie în general de respingere a alocării cotei de refugiaţi, atitudine care se generalizează tot mai mult şi în alte ţări europene, la Arad situaţia stă exact invers. Primarul municipiului, Gheorghe Falcă, ar dori să preia 15% din refugiaţii care vor veni în România.

Angajamentul este menţionat în expunerea de motive transmisă oficialilor europeni care au jurizat competiţia pentru finala cursei pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.

Informaţia apare şi în raportul juriului de experţi care a evaluat candidaturile, unde este menţionat şi bugetul pe care municipiul Arad l-ar fi alocat pentru acest eveniment: 28 de milioane de euro.

După cum se ştie deja, Aradul a ratat calificarea în finala competiţiei – unde s-au calificat doar Timişoara, Cluj, Baia Mare si Bucureşti – aşa că rămâne doar cu refugiaţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.