O lecţie de istorie în „Ţara Daewoo” de pe Clisura Dunării

385

În afară de impresionantul ei potențial hidrografic și geografic, iubitul și cântatul fluviu, care scaldă de milenii malurile Daciei și apoi ale României, vărsându-se în mare prin maiestuoasa Deltă, Dunărea este un puternic factor cultural, martor, de cele mai multe ori, calm, aristocratic, al unei istorii tumultuoase. Partea din Caraș-Severin și nu numai, a Clisurii Dunării este, inclusiv din acest motiv, un regal turistic și istoric. Sau ar trebui să fie, putem spune, mai degrabă. Ar putea fi și unul de agrement, dacă ar beneficia de o reclamă și imagine adecvate. Altfel, splendida Clisură rămâne deocamdată un rai doar al amatorilor de pescuit și al celor care se încumetă să o cerceteze cu mai multă atenție.

”Orașul” Coronini și Țara Daewoo

Imediat după Moldova Nouă, capitala Clisurii Dunării, cel puțin în partea ei cărășeană, pe Drumul Național 57 în direcția Orșova, ți se așterne înainte localitatea Coronini, numită în timpul regimului comunist, Pescari. Un nume oarecum sec, dar care reflecta, paradoxal, o realitate de necontestat: oamenii de aici trăiau chiar din pescuit. Și mulți dintre ei o mai fac și acum. După 1990, comuna, scăldată de apele molcome ale Dunării, și-a recăpătat vechea denumire: Coronini. Rai al celebrului embargo, datorită poziției sale extrem de avantajoase, despre Coronini circula o glumă cu baze reale. Coreenii de la Daewoo întrebau nedumeriți ce oraș din România e acel Coronini, unde ei au vândut zeci de unități de Daewoo Cielo sau Espero? Moda autoturismelor coreene făcuse ravagii în acei ani ‘90, atunci când cei din Clisura Dunării își aprindeau țigara, la propriu, cu bancnota de 100 de mărci făcută sul. Coroniniul a prosperat ca niciodată în istorie. Din sat sărac de pescari a devenit o localitate semeață, cu case mari și cu două-trei mașini la fiecare poartă. Vremurile de glorie financiară au apus însă demult. Mașinile s-au învechit, unele case au rămas neterminate. Puțini au știut să-și investească banii. Aceia care au avut simțul afacerilor au acum pensiuni și facilități turistice. Pensiunile contrastează însă cu traiul oamenilor simpli. Deși aici ar trebui să fie polul absolut al peștelui, acesta e cam scump, chiar dacă îl cumperi direct de la pescari. “Peștele a ajuns un lux la noi”, ne spune destul de sibilinic un localnic. Bărcile cu motor, plasele, vaporașele cu plase speciale, undițele sunt însă un decor normal la Coronini și în toată Clisura Dunării. În zilele petrecute de noi însă aici a cam bătut vântul și, după cum spun pescarii, peștele nu prea trage pe vânt. Cu cât te deplasezi, însă, spre Orșova, se îndesesc pensiunile și casele de vacanță. La Berzasca, o altă comună dunăreană, s-a inaugurat un sat turistic lacustru, pe apele Dunării. Avem, apoi, așa-numitul Ostrov, o insulă pe care am putea-o numi virgină, acolo unde autoritățile locale au dorit întotdeauna să parceleze terenul pentru căsuțe de vacanță, dar susțin că se opun cei de la Mediu, aria fiind protejată faunistic. În paranteză fie spus, conducerea Agenției Județene de Mediu susține că nimeni nu a venit cu un proiect viabil în acest sens, să le ceară acordul.

Istorie în timp real

Locurile sunt însă pline de istorie și aici vrem să ne oprim, dincolo de impresiile turistice în sine. La ieșirea din Coronini, pe vârful unui deal care străjuiește localitatea și albia Dunării, se află ruinele Cetății Sfântului Ladislau, la aproximativ 50 de metri deasupra nivelului fluviului. Cetatea a fost numită așa după numele celui mai renumit rege arpadian, Ladislau Întâi (1077-1095), canonizat la 1192, care a luptat prin aceste locuri împotriva bizantinilor, încercând să le cucerească teritoriile de la Dunăre. De jos , ai impresia că este vorba de rămășițele unui turn de observație, dar după un drum de zece minute pe o cărăruie și după ce traversezi o mică poiană, te pomenești în fața unor ruine ale unei cetăți destul de întinse, cu ziduri foarte groase, turnul de observație fiind singurul care a mai rămas in picioare. Cercetările arheologice spun că aici ar fi existat patru perioade de fortificare, ruinele care se văd acum provenind din secolul XV, celelalte fortificări provenind din epoca bronzului, apoi din secolele V-VI și din secolele VIII-X, aici fiind găsite mai multe urme ale unor fortificații de pământ. Istoria acestei cetăți este legată de cetatea Golubac de pe malul sârbesc. Aceasta, mult mai bine prezervată, se află, aidoma unor surori, exact în dreptul cetății de pe teritoriul românesc. Voievodul sârb Stefan Lazarevic a convenit cu regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei (1387-1437) să-l accepte pe Durad Brankovic (1427-1456) drept succesorul său în voievodatul sârbesc, ungurii urmând să primească în schimb Belgradul, Macva și cetatea Golubac. În 1427, la moartea lui Stefan Lazarevic, Belgradul și Macva au fost cedate regelui Sigismund, însă comandantul de la Golubac, voievodul Jeremija, nu a acceptat să predea cetatea, cerând o compensație de 12.000 de ducați. Regele Sigismund a refuzat să platească acești bani, spunând că există deja un contract scris cu Lazarevic, dar Jeremija a refuzat în continuare să se supună, oferind cetatea turcilor. Regele Sigismund, constatând că turcii sunt atât de aproape de granița Ungariei, a tocmit arhitecți lombarzi care au reconstruit în iarna anului 1427 cetatea din vârful dealului Cula (o denumire de origine sârbească, așa cum este și Cula Vârșețului și care înseamnă chiar deal mai mic). Cetatea a fost denumită Laszlovar (Cetatea lui Ladislau) sau Szentlaszlowara (Cetatea Sfântului Ladislau). Sigismund a atacat de aici și de pe Dunăre, la 1428, fără succes, Golubacul, cetatea de dincolo de Dunăre, stăpânită de turci.

Muzeografii de la Muzeul Banatului Montan au amplasat pe șosea, în dreptul cetății, panouri indicatoare, dar cel de sus, de la cetate, e deja găurit de alice de plumb și împuns cu cuțitul. O priveliște care vorbește de la sine despre dragostea și respectul concetățenilor noștri pentru istorie. Și totuși, unii localnici speră ca odată, într-o bună zi, și Cetatea Sfântul Ladislau să arate ca “sora” ei de dincolo de undele fluviului, adică refăcută complet.

 

LĂSAȚI UN MESAJ