Nădragii de piele au dat măsura calității berii timișorene

314

Istoria berii locale este lungă și are multe momente de urcușuri și de scăderi dar și părți destul de ciudate.

Însuși învățatul grec Sofocle încuraja cumpătarea și sugera o dietă compusă din „pâine, carne, legume verzi și zythos (bere)”. Alți scriitori greci timpurii, ca Herodot sau Xenofon, menționează berea, de asemenea, în scrierile lor. Romanii, renumiți consumatori de vinuri, au avut de suferit când au ajuns în Dacia și au dat de viile distruse. Au fost nevoiți să se adapteze și să bea și ei bere așa cum au învățat pe meleagurile egiptene.

După cum se știe berea este o băutură slab alcoolică, ce ar trebui să fie fabricată doar din patru componente de bază, toate naturale. Acestea ar trebui să fie: drojdia de bere, malț, hamei și apă. Restul este doar multă știință și secrete bine păstrate. Pentru cine nu știe, malțul este un produs cerealier (orzoaică încolțită, uscată și măcinată după o anumită tehnică).

bere33

Asta spune teoria, dar și practica germană. Cei ce vor să ocolească aceste reguli mai folosesc și mălai sau chiar cartofi. Se spune că unii meșteri au folosit chiar și mazăre uscată în locul orzului. Treaba lor și paguba clienților. Dar ar trebui specificat clar pentru clienți, ca să știe ce au în pahar. Germanii au dat chiar o lege a purității berii, ce se spune că ar avea peste cinci sute de ani. Cine încălca aceste hotărâri o făcea pe riscul său ce putea merge până la repudierea din comunitate a celui ce falsifica acestă „pâine lichidă”. Tot pe acele meleaguri, după lungi dezbateri, s-a ajuns la concluzia că temperatura ideală de consumat berea este cam pe la 7 grade Celsius.

Cam prin secolele al XVII-lea și al XVIII-lea se pune problema de a controla strict calitatea berii vândute către mușterii. Nu s-ar fi permis aducerea pe mese a unei licori ce nu ar fi fost conforme cu cerințele gâturilor însetate.

Legendele spun că existau echipe de câte doi sau trei controlori de calitate ce aveau drepturi sporite pentru aplicarea legii. Aveau obligatoriu pantaloni din piele. Echipamentul era unul din instrumentele de lucru. Aceștia intrau în câte un local și spuneau birtașului ce vor să facă. Nu se ascundeau. Birtașul turna câteva căni de bere pe o bancă lungă de la o masă de onoare. Echipa lua loc pe banca udă. Se apucau de băut o bere, două… sau douăzeci și două. Mai comentau despre gust, limpezime, aromă. Atmosfera era veselă dar și încărcată de temeri. Dacă ceva era în neregulă? După o oră sau mai mult, la un semnal bine stabilit, vigilenții controlori se ridicau brusc în picioare. Dacă băncuța bine geluită rămânea lipită de turul pantalonilor de piele și se ridica odată cu meșterii era de rău. Berea nu era destul de curată sau avea zahar adăugat sau insuficient fermentată. Dar dacă berea nu era suficient de lipicioasă crâșmarul scăpa cu fața curată. Dacă băncuța cădea jos însemna că berea nu a fost falsificată și nu se lăsa cu amenzi.

Timisoreana bere

Metoda de control poate părea de domeniul hazliului dar, în lipsa aparatelor sofisticate, chiar și dosul pantalonilor este un bun indicator de calitate. Foarte probabil să se fi aplicat metoda cu pantalonii și banca de lemn și în Cetatea Timișoarei dar și în cartierele exterioare. În epoca noastră se pune mare preț pe tradiții și metode ancestrale de fabricat tot soiul de produse manufacturate. Nu ar fi lipsit de interes, cel puțin istoric, de a aplica verificarea berii după metoda nădragilor de piele și a scaunului de lemn. Metodă mai infaibilă greu de imaginat.

Pedepsele poate că erau chiar mai aspre pe vremea când fabricarea berii era apanajul armatei imperiale.

Despre prima parte a existenței fabricii de bere din Timișoara am mai vorbit într-un episod trecut. Dar istoria nu a fost întreruptă niciodată, chiar dacă a trecut prin mai multe perioade mai grele.

De-a lungul existentei sale, fabrica a primit recunoasterea binemeritată a producătorilor de bere, datorită unor premiere tehnologice: filtrul de bere (1920) ce a permis o mai bună limpezire a produsului și păstrarea mai ușoară. În perioada de socialism au continuat investițiile. O nouă clădire a fabricii, dotată cu cele mai moderne echipamente din lume la vremea respectivă, a fost ridicată între 1960 și1962. Îmbutelierea berii a trecut la folosirea butoaielor din aluminiu, care le-au înlocuit pe cele din lemn, utilizate anterior (1968). După 1975, investitiile au fost canalizate spre retehnologizarea liniilor de îmbuteliere și ambalare la butoi, alături de liniile de îmbuteliere în flacoane de sticlă.

Perioada de după Revoluția Română a fost o cotitură pentru întrega industrie. O parte a fost decretată, în mod interesat, ca fiind simple adunături de fier vechi. La fabrica de bere au continuat eforturile semnificative de creștere a calității berii și de apropiere față de cerințele consumatorilor. Românii simpli au avut brusc acces și la produse venite de peste hotare. Au putut compara.  Fabrica a fost dotată cu un sistem ultra-performant de filtrare cu sterilizare la rece, iar butoaiele din aluminiu au fost înlocuite cu recipiente din oțel inoxidabil, mult mai rezistente dar și mai simplu de întreținut. Nu se deformau, erau mai igienice, nu alterau gustul și se aliniau la standardele internaționale unde aluminiul a fost de mult abandonat.

fabrica_bere timiș

Aceste investiții și lucrări de modernizare desfășurate de-a lungul anilor au adus recunoașterea națională și internațională a fabricii și dobândirea unui prestigiu deosebit. Ca urmare a acestor calități evidente au apărut și două medalii de bronz obținute la Budapesta în 1855 și respectiv Arad în 1890, medalia de argint obținută în Arad în 1891, Marele Premiu la Timișoara, în 1908, două locuri I la Gold Medal din Brașov, în 1993, și Londra, 1985. La sfârșitul anului 1999 a fost contractată, montată și dată în funcțiune una dintre cele mai performante linii de îmbuteliere Krones din țară. Linia este complet automatizată și are o capacitate de 120 hectolitri pe oră.

Dar mondializarea economiei, mai ales în domeniul fabricării berii, a dus în timp la un consum tot mai mare în țară a produselor străine. O parte din acestea fiind fabricate tot în România. Fabrica de bere din Timișoara a fost achiziționată de SABMiller în anul 2001. Cele două orașe concurente Cluj și Timișoara se văd în postura de a fi în aceeași oală (cazan de bere).

Din 2004, Ursus Breweries investește peste 15 milioane de Euro în modernizarea Fabricii de Bere din Timisoara. După 2009 se finalizează importante investiții ce duc la creșterea capacităților de producție a fabricii de bere din Timișoara cu peste 200%.

Noile linii de îmbuteliere asigură o flexibilitate a producței, ele fiind adaptate pentru diferite tipuri de ambalaje: din sticlă, PET, doza sau la butoi.

bere timisoara

Nu este lipsit de importanță implicarea în fotbalul românesc, destul de slăbit de lipsa de fonduri, sigla Bere Timișoreana fiind văzută pe tricourile sportivilor.

Dacă marele compozitor Johann Strauss, fiul, a apreciat sau nu berea de Timișoara este greu de spus. Dar în mod cert se știe că a primit ovațiile publicului local cu ocazia turneului său în Ardeal, început în sala de bal a fabricii de bere. Alte voci vorbesc despre concertul timișorean ca având loc în grădina de vară a fabricii. Muzica maestrului a făcut casă bună cu berea locală la fel de bună.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ