Mitropolia Banatului dezminte: treptele Catedralei, simbol al Revoluției, nu au fost aruncate la groapa de gunoi. Unde se află

347
trepte catedrala

Vechile trepte ale Catedralei Mitropolitane din Timișoara, simbol al Revoluției din Decembrie 1989, care au fost înlocuite în urmă cu trei ani, nu au ajuns la o groapă de gunoi din Șag. Cel puțin asta susține Mitropolia Banatului, care vine cu o serie de precizări în acest sens, marți, prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit Arhiepiscopiei Timișoarei, treptele din mozaic turnat ale Catedralei au fost înlocuite, în anul 2013 pentru că erau într-o stare avansată degradare, cu trepte masive din piatră naturală de andezit brut.

Din respect și din recunoștință față de jertfa eroilor martiri împușcați de forțele represive ale regimului comunist în decembrie 1989, vechile trepte, stropite cu sângele acestora, au fost dăruite asociațiilor de revoluționari din Timișoara și Asociației „Memorialul Revoluției“ din orașul nostru, unde sunt păstrate și astăzi. De asemenea, mai multe trepte au fost depuse în muzeul Catedralei Mitropolitane, unde pot fi văzute de către toți vizitatorii. Întrucât cantitatea de trepte rezultată în urma lucrărilor de reabilitare a fost foarte mare, s-a hotărât ca să fie păstrate în grădina mănăstirii Timișeni Șag și nu „la groapa de gunoi“ aflată lângă pădurea așezământului monahal„, transmite Arhiepiscopia Timișoarei.

Mai mult, la începutul acestui an, centrul eparhial și reprezentanți ai asociațiilor de revoluționari din Timișoara au hotărât ca, din treptele păstrate în grădina Mănăstirii Timișeni Șag, să fie ridicat în parcul catedralei un monument, spre cinstirea martirilor Revoluției din Decembrie 1989.

„Proiectul acestui monument, realizat de către un arhitect timișorean, va fi depus pentru obținerea cuvenitelor aprobări, apoi, o comisie formată din reprezentanții Centrului eparhial, ai Primăriei Timișoara și ai revoluționarilor, va hotărî amplasamentul”, conchid reprezentanții arhiepiscopiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.